Viorel Varvaroi, directorul Centrului Cultural Bucovina: ”Pasiunea mea cea mai profundă a fost munca”

Viorel VarvaroiViorel Varvaroi s-a născut pe meleagurile natale ale lui Florin Persic, în satul Corlata, comuna Berchișești, sat așezat pe malul stâng al râului Moldova, la jumătatea distanței dintre Gura Humorului și Fălticeni. ”Fiind al patrulea dintre cei cinci băieți ai familiei Varvaroi Nicolae (veteran de război și rănit pe front în munții Tatra, care la doar 52 ani s-a stins din viață) și Rachila, am fost atât ocrotit, cât și ajutat în tot ceea ce am întreprins în copilărie atât de către părinți, cât și de frați. Atât în școala generală, cât și în liceu, precum și la facultate am fost mereu printre cei mai buni și silitori elevi sau studenți, liceul urmându-l la <Dragoș Vodă> din Câmpulung Moldovenesc, Facultatea de Turism, ca și cea de Științe Economice, la Universitatea <Ștefan cel Mare> din Suceava, unde, de asemenea, am urmat și masteratul în Managementul Administrației Publice în Țările Uniunii Europene, toate la curs de zi. În timpul gimnaziului și al liceului, în doi ani, am participat la faza națională a olimpiadelor școlare la Fizică și la Matematică, unde n-am avut șansa de a câștiga locuri fruntașe, rămânându-mi doar două amintiri și experiențe plăcute din activitatea de elev. La vârsta de 31 ani, adică în 1984, am fost sprijinit pentru a candida pentru funcția primar al comunei Drăgoiești, unde am activat până în anul 2000, ocupând, alternativ, funcția de primar și viceprimar”, a povestit domnul Varvaroi. În anul 2000, fiind ales consilier județean, dar și consilier comunal la Drăgoiești, nu a mai candidat la funcția de viceprimar, care era incompatibilă cu cea de consilier județean, iar în luna august s-a transferat la Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava care, în prezent, alături de Ansamblul Artistic”Ciprian Porumbescu” și Școala de Arte ”Ion Irimescu”, prin unificare, în anul 2009, au constituit Centrul Cultural “Bucovina”, unde a ocupat funcțiile de șef birou, impresar, economist, iar din 16 iulie 2013 de manager (director general) al Centrului Cultural “Bucovina”. ”În fiecare etapă a vieții mele m-am identificat aproape total cu profesiunea și funcția practicată, iar pasiunile, de regulă, vin să umple timpul liber al fiecărei persoane. Lipsa acestui timp liber (nu țin minte ca în cei peste 40 ani de activitate să-mi fi permis barem un concediu integral în care să mă relaxez fără a presta alte activități profesionale), la mine a dus la renunțarea mai devreme sau mai târziu a oricărei tentative voite sau voluntare a unor pasiuni. Totuși, la un moment dat, am cochetat cu pasiunea de vânător. Mi-ar fi plăcut să-mi testez calitățile de trăgător cu arma, acumulate cu ocazia satisfacerii stagiului militar, dar nu mi-a fost dat să pot cumpăra o armă de vânătoare, așa că am rămas doar cu o pasiune neîndeplinită. O excursie efectuată în anul 1993 la Kiev, Ucraina, unde în acea perioadă se sărbătoreau 1.000 de ani de la atestarea orașului, mi-a oferit prilejul de a intra în posesia unui mare număr de insigne, atât insigne rusești, cât și ale altor țări participante la acele manifestări de sărbătoare, iar din acel moment colecția de insigne a devenit o pasiune pe care o am și în prezent. În timp, aceasta s-a diminuat, acum doar ocazional mai adaug câte o insignă la modesta mea colecție. Nu știu dacă achiziționarea de carte poate fi considerată tot o pasiune, dar știu că până nu de mult aproape toate cărțile pe care le cumpăram (peste 1.000 volume), în mod constant (beneficiind și de faptul că mama soției mele a fost librăreasă) le și citeam, dar, și mai nou, când timpul nu-mi mai permite să citesc atât de mult, tot cumpăr cel puțin câte 2-3 cărți pe săptămână pe care nu știu dacă le voi citi vreodată. Dacă nu eu, poate nepoțica mea de 6 luni”, mi-a spus directorul Centrului Cultural Bucovina. Și, totuși, există o pasiune ce l-a însoțit de-a lungul vieții cu aceeași intensitate. ”Nu pot trece cu vederea cea mai longevivă și constantă cred pasiune a mea, cea de microbist sportiv și de susținător al echipei de fotbal Steaua București. Încă de la vârsta de 9-10 ani, când a pătruns radioul și în satul care pompează zilnic viață municipiului Suceava (apa de Berchișești), m-am legat de fotbal, de echipa Steaua, de emisiunile de fotbal la radio, apoi la televiziune și, în cele din urmă, participarea pe stadion la cele mai importante meciuri de fotbal din Suceava, precum și pe diverse stadioane din București și din țară, unde Steaua, dar și echipa națională a României, au evoluat. Nu am reușit încă să fiu alături de echipa mea preferată de când s-a inaugurat Național Arena, unde acum aceasta joacă cele mai importante meciuri. Referitor la echipa națională de fotbal, cred că n-am pierdut în ultimii 40 de ani mai mult de 5-6 meciuri pe care să nu le urmăresc în direct pe stadion, la televizor sau la radio. Aici am întâmpinat cele mai mari supărări din partea familiei, mai ales atunci când meciul se suprapunea cu vreo altă emisiune interesantă la televizor, problemă rezolvată prin achiziționarea celui de-al doilea sau al treilea televizor”, povestește Viorel Varvaroi. El mai spune că ”pasiunile extravagante nu m-au interesat, dar am avut în vedere ca și eu să fiu la modă și să mă laud cu o anumită pasiune, ceea ce până la urmă mie nu mi-a ieșit, rămânând la părerea că pasiunea mea cea mai profundă a fost munca, uneori ducând până la disperarea unor membri ai familiei care nu în puține situații au rămas în plan secundar, iar colegii, și în mod deosebit prietenii, nu întotdeauna mi-au apreciat această pasiune”.

 

 

 

Fiţi sociabili!