Violeta Ţăran, primarul comunei Berchişeşti

În 2000 era cel mai tînăr primar din ţară, iar acum, în 2019, este unul dintre cei mai longevivi primari din ţară. În aceste condiţii se poate crede că primăriţa de Berchişeşti, Violeta Ţăran, a făcut Facultatea de Primari şi nu o facultate de ştiinţe economice. Născută pe 16 noiembrie 1972 dintr-o mamă laborant-chimist şi un tată electrician, doamna Ţăran este hotărîtă să candideze şi la alegerile de anul viitor.

Jupânu’: În copilărie şi în adolescenţă aţi visat să deveniţi ba educatoare, ba măicuţă, ba medic. Pînă la urmă aţi decis că vreţi să vă faceţi economistă. Dacă ar fi să daţi timpul înapoi pînă la terminarea liceului, aţi alege să urmaţi o altă facultate?

Violeta Ţăran: După cum știți, copilăria este perioada în care toți visăm frumos și ne construim imaginar cariere de succes. Adolescența este perioada în care încercăm să ne concretizăm visele sau renunțăm la ele și ne îndreptăm spre altceva. Dacă ar fi să o iau de la capăt, cu siguranță aș visa la fel de frumos, aș verifica fiecare domeniu de activitate și m-aș opri tot la științele economice, pregătirea mea profesională ajutîndu-mă foarte mult în activitatea din administrație. Recunosc, însă, mi-ar plăcea să fiu și profesor, fiindcă iubesc enorm copiii, ei fiind prietenii mei sinceri și devotați!

Care a fost cea mai mare pedeapsă pe care aţi primit-o când eraţi mică şi de ce?

Ca orice copil din perioada copilăriei mele am nenumărate amintiri, și spun acest lucru pentru că atunci era intens trăită, iar timpul liber ni-l petreceam în grup, în aer liber, și nu în fața tabletei, a calculatorului sau a telefonului, așa cum se întîmplă cu copiii din zilele noastre. Îmi amintesc că am fost un copil energic, cu imaginație bogată! Mereu inventam tot felul de jocuri și de prostioare. Pînă la vîrsta de 10-11 ani cred că nu a trecut o zi în care să nu fiu pedepsită. Cele mai multe pedepse le primeam de la tatăl meu. Era îndeajuns de sever cu noi, adică cu mine și fratele meu, pentru că sora mea era ascultătoare și supusă. Ziua fără pedeapsă trecea degeaba! Cel mai greu de suportat era că în fiecare zi trebuia să facem o listă cu activitățile pe care dorim să le întreprindem și, deopotrivă, o listă cu pedepsele pe care le vom primi dacă nu respectam activitățile notate. Ca orice copil, ca să scap în ziua cu pricina, pentru următoarele prostii întocmeam niște angajamente și pedepse că mi se face și acum milă de mine! Închipuiți-vă ce însemna să nu ai voie să te uiți la serialul „Mihaela”, ce se difuza doar o dată pe zi, cîte 10 minute, să faci teme cu fratele sau să nu ai voie să ieși afară o săptămînă. Era mai grav decît „nu ai voie să folosești tableta o lună de zile!”.

Care au fost anii cei mai frumoşi: cei din generală, din liceu sau din facultate?

Cred că anii de liceu au fost cei mai frumoși, dar și cei mai grei. Liceul l-am urmat în Suceava, fiind absolventă a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. Am cunoscut viața din căminele studențești cu aspectele ei pozitive, dar și negative, fiind o experiență ca o lecție de viață.

Care sînt cele mai trainice prietenii: cele din copilărie, din adolescenţă sau din tinereţe?

Cu siguranță, prieteniile legate în copilărie ocupă un loc aparte în sufletul fiecăruia dintre noi și rămîn de neînlocuit.

Cum de v-a ales comuna Berchişeşti primar la numai 27 de ani?

Este una dintre cele mai grele întrebări care mi-au fost adresate vreodată. Este adevărat, eram foarte tînără pentru o funcție de primar al unei comune, mai ales fiind și femeie. În anul 2000 eram cea mai tînără femeie primar din țară! Sînt născută în Berchișești și aici m-am căsătorit, pentru că soțul meu este din localitate, așa că oamenii mă cunoșteau destul de bine. În perioada de debut în administrație, localitatea Berchișești era componentă a comunei Drăgoiești, împreună cu satele Corlata, Lucăcești și Măzănăiești. Ar fi nedrept să zic că mi-a fost ușor, avînd în vedere că erau 14 candidați, trei femei și 11 bărbați. Cred că m-a ajutat faptul că veneam dintr-un alt domeniu, fiind hotărîtă să demonstrez tuturor că dacă vrei să schimbi fața unei comune poți realiza acest lucru. Spuneam cu atîta convingere la adunări că vreau să fac lucruri mărețe, încît i-am convins și pe oameni. Vreau să le mulțumesc tuturor că au avut încredere în mine, că mi-au fost alături, că m-au încurajat și atunci, și în următoarele campanii electorale.

Cum aţi reuşit să rezistaţi în funcţie din 2000 şi pînă în ziua de astăzi, fiind unul dintre cei sau poate chiar cel mai longeviv primar din judeţ?

Să nu credeți că nu am avut și momente grele și foarte grele! Momente în care ajungeam seara acasă, mă așezam în pat și-mi spuneam: „Nu mai vreau!”, iar dimineața mă trezeam în gînd cu „Trebuie să pot!”. Credința în Dumnezeu, dorința de a face lucruri trainice, durabile și frumoase pentru comuna mea, și, nu în ultimul rînd, sprijinul familiei, au fost cele mai importante ingrediente care au contribuit la această longevitate în administrație.

Care este cea mai mare realizare ca primar? Dar cel mai mare eşec?

Am realizări frumoase și îmi este greu să aleg una dintre ele. Totuși, luînd în calcul faptul că educația este un element esențial pentru națiunea și pentru comunitatea noastră, prioritar cred că rămîne obiectivul de investiții realizat „Construcție Școala cu 12 săli de clasă în comuna Berchișești, județul Suceava”, pe care l-aș pune pe primul loc. Alte proiecte de investiții remarcabile sînt Centrul de Cultură, Artă şi Tradiţii din comuna Berchişeşti, alimentarea cu apă a comunei, lucrările la sistemul unitar de canalizare, modernizarea drumurilor comunale, modernizarea a şase kilometri noi de drumuri de interes local, construcţia Centrului Cultural „Florin Piersic”, concesionarea suprafeţelor pentru construire locuinţe, extinderea reţelei electrice, achiziţionarea costumelor populare pentru Ansamblul „Cerbul” şi Formaţia de dansuri a Şcolii Generale Berchişeşti, proiectul „10 pentru folclor”, proiectele numeroase ale Şcolii Berchişeşti în parteneriat cu Primăria, construirea şi sfinţirea troiţelor din localităţile Berchişeşti şi Corlata, Turneul Național de Mini-Rugby „Viorel Lucaci”, și multe, multe altele. Nu știu dacă pot vorbi despre eșecuri. Sînt cu conștiința împăcată din punctul de vedere al lucrurilor pe care am reușit să le fac în cei 19 ani de cînd sunt primar. Aș spune, însă, că este un minus faptul că, pînă acum, încă nu am reușit să aduc în comuna Berchișești destui investitori care să ofere locuri de muncă suficiente, astfel încît tinerii să nu mai fie nevoiți să își caute de lucru în alte părți.

În cei 19 ani de primărie, care a fost cea mai năstruşnică solicitare pe care aţi primit-o din partea cetăţenilor?

Nu-mi amintesc de nici o solicitare năstrușnică, ci doar de una foarte simpatică: o fetiță de nici trei anișori a intrat acum cîțiva ani în biroul meu cu o coală A 4, nescrisă! De fapt, micuța avea și ea o solicitare de făcut primarului, și, așa cum a văzut la mama și la tata că îmi aduc hîrtii, s-a gîndit și ea să vină cu o cerere în alb! A fost tare amuzantă întîmplarea!

Aţi vrea să fiţi primar într-un oraş ca Suceava sau vă mulţumiţi cu primăria comunei Berchişeşti?

Categoric, nu vreau altceva decît primar la Berchișești! Iubesc locul în care m-am născut, oamenii din această comună. Muncesc cu drag pentru cei care-și pun speranța că eu pot schimba fața acestei comune, așa că locul meu este aici!

Cînd nu sînteţi la serviciu, adică în primărie sau pe teren, unde sînteţi: în gospodărie, la cumpărături prin mall-uri sau la film?

Activitățile mele sînt variate. Ca orice om, mă ocup și de gospodărie, fac cumpărături și sînt mereu alături de sătenii mei (nunți, botezuri și înmormîntări).

Veţi încerca să cîştigaţi şi cel de-al şaselea mandat?

Desigur! Încă din primul meu mandat de primar am reuşit administrarea comunei Berchişeşti bazatându-mă pe respect, bun simţ şi colaborare cu oamenii. Numai cunoscînd adevăratele doleanţe ale locuitorilor celor două localităţi componente, Berchişeşti şi Corlata, administraţia locală, respectiv Primăria şi Consiliul Local, poate iniţia programe, proiecte şi strategii care să le rezolve problemele! Vreau să continui împreună cu cetățenii mei ceea ce am început, astfel încît comuna Berchişeşti să se dezvolte armonios şi să rămînă locul frumos unde ei să trăiască și să își crească copiii, în pace, linişte şi siguranţă! Consider că sînt un primar cu multe realizări, am onorat fiecare solicitare și am fost aproape de fiecare problemă a oamenilor. În plus, îmi doresc foarte mult să finalizez ceea ce am început în prezentul mandat, deoarece în Berchișești avem foarte multe proiecte demarate, aflate în diferite stadii de execuție.

Jupânu’

Fiţi sociabili!