Vine vremea

Pentru sportivii de performanță, probabil că momentele cele mai dificile din carieră sînt acelea în care puterile încep să îi lase, iar retragerea se întrevede tot mai clar, cu fiecare zi care trece. Rezultatele sînt tot mai puțin spectaculoase, dacă mai sînt, iar puterile se diminuează și ele de la o zi la alta.

Vîrsta diferă de la caz la caz, dar de regulă aceasta se situează în jurul a 35 de ani. Este vîrsta la care marii fotbaliști se retrag dacă nu în campionate mai slabe (de obicei prin America de Nord ori în lumea arabă sau în China) atunci către ligi inferioare, atleții se orientează către fotbal (ia vedeți ce se petrece cu Usain Bolt!), gimnastele și gimnaștii devin artiști de circ etc. Invariabil, vine vremea retragerii, iar ca în oricare alt domeniu, acesta este unul greu, ba și amînat cît mai mult cu putință. Însă, implacabil, vine.

Problema e ce lași în urmă: amintirea unei cariere strălucitoare, a uneia foarte bune sau măcar rezonabile, ori doar regrete că despărțirea nu s-a produs cu (mult) mai mult timp în urmă? Exemplele de agest gen sînt infinit mai multe decît cele ale marilor sportivi care s-au retras lăsînd în urmă regrete că nu și-au prelungit activitatea. Cu alte cuvinte, foarte mulți sportivi îmbătrînesc urît. Asta însă și cu contribuția nemijlocită a antrenorilor ori a altor oficiali care fie nu au puterea de a le spune adevărul, fie îi folosesc pe post de alibi pentru eventuale rezultate nefavorabile, de regulă previzibile.

Concret: e mai comod să faci un rezultat de rahat contra Muntenegrului avînd în teren niște catastrofe precum Chiricheș (poate cineva să-mi spună cînd a făcut ăsta un meci memorabil sau măcar unul bunicel!?) ori Maxim (cel mai bun pasator împiedicat din Bundesliga!) decît să riști o victorie jucînd cu niște puști talentați. Iar cînd se produce dezastrul, te apucă, măi Guriță, disperarea, încît apelezi chiar la puștii ăia care să te scoată din rahatul în care te-au băgat ăia. De fapt, te-ai băgat singur. Fotbalul nostru produce încă fotbaliști. Din nefericire, dăm peste ei numai cînd sîntem disperați. Dar nici măcar atunci nu sîntem în stare să le zicem unor muhaiele ca Chiricheș ori Maxim că a venit vremea să se cam retragă. Măcar de la Națională, dacă pe lume mai sînt cluburi atît de proaste încît să-i plătească.

 

Fiţi sociabili!