Vila cocalarului cu bani

Ştefan Alexandru Băişanu a încercat să-i potolească pe colegii parlamentari, care-şi puseseră în cap să-i bage în puşcărie pe cei care se apucă de construit fără a avea autorizaţie.

Deputatul ALDE de Suceava a venit înarmat la dezbaterea din Parlament cu un caz petrecut în judeţul nostru în urmă cu aproape 10 ani. Atunci, Administraţia Apelor Române a depus plîngere penală pe numele mărginenilor care se apucaseră să facă un pod fără a avea autorizaţie. Inundaţiile din luna iulie a anului 2008 lăsaseră Marginea fără pod, iar locuitorii comunei, exasperaţi că autorităţile nu fac nimic pentru a-l repara, s-au apucat cîteva luni mai tîrziu să construiască un pod provizoriu din lemn. Numai intervenţia unei părţi a presei i-a salvat de la puşcărie pe harnicii şi nerăbdătorii mărgineni. În comuna Marginea, localnicii au construit în februarie 2009 un pod din lemn, nemulţumiţi că din luna iulie 2008, cînd podul de pe DN 2E fusese distrus de inundaţii, nu începuseră lucrările de refacere a acestuia, iar circulaţia fusese deviată pe rute ocolitoare, pe trasee comunale, pietruite, care nu mai fuseseră întreţinute. Domnul Băişanu a spus pe scurt povestea podului de lemn de la Marginea: „S-au apucat, au pus mînă de la mînă, cu cai, cu căruțe, cu tractoare, au tăiat lemn și au făcut un pod de lemn. Au rezolvat problema podului în două zile. Statului i-au trebuit doi ani”.

Şi a adăugat deputatul ALDE de Suceava: „Sîntem nebuni? Să nu dăm voie cuiva să facă ceva pentru comunitate și să-l băgăm în pușcărie dacă face un drum pe bani proprii?”. Are perfectă dreptate Alexandru Băişanu.

Pe de altă parte, tot cocalarul cu doi bani în buzunar şi-a făcut vilă unde a vrut banul lui, fără să ceară aprobare, ulterior autorităţile fiind obligate să-l pună în legalitate.

Atitudinea domnului Băişanu este corectă, dar numai pînă la un punct. Nu-l bagi pe om în puşcărie dacă face o lucrare de interes public, dar îi faci dosar penal atunci cînd se apucă să-şi ridice o vilă unde vrea buzunarul lui.

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!