Vedete „perisabile”

Potrivit unui sondaj difuzat de „Daily Mail”, actriţa britanică Audrey Hepburn a fost desemnată cea mai frumoasă femeie a tuturor timpurilor. Parcurgerea acestui interesant – şi, evident, discutabil clasament – este generoasă în interpretări şi comentarii. Pe locul secund s-a situat un alt simbol feminin al jumătăţii secolului trecut, misterioasa Marilyn Monroe, urmată de Grace Kelly, cea care avea să devină Prinţesă de Monaco. Pe locul patru urmează la fel de iubita Sophia Loren, cea care, cum puteţi vedea, se „ţine bine” şi azi, la cei 80 de ani ai săi! Abia pe locul V apare o primă reprezentantă a generaţiilor mai tinere: Beyonce, diva americană a muzicii R&B. Urmează Brigitte Bardot (tot 80 de ani!), cea care a simbolizat libertatea şi emanciparea femeii – actriţa care a pozat, ca şi Catherine Deneuve la vremea ei, pentru bustul oficial al Mariannei, simbolul nelipsit din orice primărie franceză. Că tot veni vorba despre senzuala Catrinuţă franceză, eu unul aş fi inclus-o fără ezitare în acest Top 10, dar britanicii au decis altfel, aşezînd pe ultimele patru locuri, în ordine, pe actriţa britanică Jean Simons, modelul britanic Kate Moss (40 de ani) – o probă de tipic naţionalism british, cred eu – urmate de actriţele americane Ava Gardner şi Scarlett Johansson (30 de ani).
O primă constatare: farmecul, amintirea vedetelor hollywoodiene „clasice” o pune în umbră pe cea a vedetelor de azi, mult mai „perisabile”, se pare. Altfel spus, 7 dintre cele 10 frumuseţi totale sînt actriţe pe care generaţia mea – a celor trecuţi de 50 de ani – o admira, de pildă, pe pînza cinematografului cu sala plină, numit „Arta” din Iţcani, înainte ca acesta să ajungă să găzduiască o tîmplărie, apoi o brutărie şi în final să devină o clădire goală şi inutilă. E drept că nu ştim vîrstele celor care au participat la sondaj.

Dar, oricum, pretenţia de „top al tuturor timpurilor” este cu siguranţă exagerată, cu tentă comercială. Aceasta pentru că, de pildă, nu ştim cum arăta Eva, prima femeie, decît după cum şi-au imaginat-o ulterior pictorii şi poeţii. Şi nici poze ori filme cu – ci doar despre – Cleopatra nu avem, legendara regină despre care unii afirmă că avea nasul cam mare, iar alţii că tocmai în asta consta farmecul ei irezistibil, care i-a subjugat atît pe Cezar, cît şi pe Antoniu. Tot astfel, dacă, venind mai aproape în timp, i-am fi întrebat pe bunicii noştri – cei care au „prins” copilăria cinematografiei, filmul alb-negru şi mut – preferinţele exprimate ar fi fost cu totul altele. Este cert că oamenii asociază, identifică frumuseţea cu imaginea publică, cu actriţele celebre, cu top-modelele. Deşi, doar Creatorul ştie cîte frumuseţi minunate, cîte flori superbe înfloresc şi se sting în anonimat. Este o evidenţă cu caracter de truism că frumuseţea, criteriile ce o definesc sînt relative şi au un caracter schimbător, istoric, dialectic.

Din păcate, frumuseţea este şi trecătoare şi tocmai de aceea trebuie s-o recunoaştem, onorăm, omagiem. Din acest motiv nu-mi plac deloc acele filmuleţe care circulă pe net şi care ne prezintă, în cîteva zeci de secunde, îmbătrînirea, fanarea, prin ani, a unor frumuseţi precum năbădăioasa B.B. Important e trandafirul, cînta Becaud. De fapt, tocmai repedea lui trecere, ofilire! Cui şi de ce i-ar plăcea florile de plastic? Ori, mai nou, de silicon?

 

 
 
Fiţi sociabili!