Valentin Popa

În această săptămînă, mai exact, sîmbătă, 7 martie 2020, se împlinesc fix 30 de ani de cînd Institutul de Învăţămînt Superior de la Suceava a fost transformat în Universitatea „Ştefan cel Mare”. Actul de naştere al universităţii sucevene a fost semnat de premierul de la acea vreme, Petre Roman, la presiunea profesorilor şi studenţilor. Meritul principal îl au regretatul Emanuel Diaconescu, fost rector, şi regretatul Dan Adrian Coşman, fost lider al studenţilor. Fără implicarea celor doi, poate că astăzi Suceava nu ar fi avut universitate ori poate că ar fi avut-o cu o oarecare întîrziere.

Instituţia de învăţămînt suceveană s-a dezvoltat foarte mult în cei 30 de ani datorită unor universitari pricepuţi şi implicaţi, unul dintre aceştia fiind fostul rector Adrian Graur. Lista universitarilor care au contribuit la creşterea USV este foarte lungă şi din lipsă de spaţiu, dar şi pentru a nu omite pe cineva nu ne apucăm să o publicăm.

Universitatea „Ştefan cel Mare” este una dintre universităţile cu colaborări externe importante, cu multe premii obţinute la concursurile din ţară sau din străinătate şi cu absolvenţi care au căutare pe piaţa muncii.

Într-un comunicat al USV semnat de lectorul Codruţ Şerban se arată că cei 30 de ani scurşi din 1990 şi pînă în prezent înseamnă „consolidare academică, diversificare didactică şi dezvoltare ştiinţifică, alături de afirmare pe plan intern şi internaţional, urmărind obiective precum: individualizarea, flexibilizarea funcţională, marketizarea instituţională, sporirea capacităţii de integrare internaţională sau utilizarea noilor tehnologii de comunicare”.

La 30 de ani de USV, felicitări şi succes colectivului profesoral în fruntea căruia se află rectorul Valentin Popa!

Fiţi sociabili!