Unire cu ovaţii

Reporter: Vă observ şi de aproape şi de la distanţă şi constat că nu sînteţi deloc trist, ba dimpotrivă, păreţi foarte vesel şi foarte optimist.

Politician: De ce-aş fi trist, cînd sîntem la guvernare iar la noi în Bucovina sînt multe spitale şi multe macarale rîd la soare?

Reporter: Mă gîndeam că aţi fi fost trist în consens cu preşedintele dumneavoastră şi al românilor care la Iaşi, cu prilejul ştiţi dumneavoastră care, a declarat că este foarte, foarte trist că Moldova a rămas puțin în urmă.

Politician: Te referi, desigur, la evenimentul dedicat împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române de la Iaşi, cînd preşedintele nostru a fost ovaţionat în Piaţa Unirii.

Reporter: La el mă refer, dar eu îmi aduc aminte că preşedintele nu a fost ovaţionat de mulţime, ci, dimpotrivă, a fost huiduit de mulţime.

Politician: Asta depinde de unde te-ai poziţionat în Piaţa Unirii. Eu acolo m-am poziţionat astfel încît nu am auzit huiduieli, ci numai ovaţii şi multe aplauze. Iar preşedintele nostru nu mi s-a părut deloc trist, ci dimpotrivă, mi s-a părut foarte bucuros.

Reporter: Totuşi, permiteţi să reiau ce a zis preşedintele dumneavoastră de faţă cu mulţimea din Iaşi, şi anume că este foarte, foarte trist că Moldova a rămas puțin în urmă.

Politician: Probabil că s-a referit la cei 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, care, desigur, s-a petrecut puţin în urmă cu 161 de ani. Altfel, ce motiv ar avea preşedintele să se declare trist că Moldova a rămas puţin în urmă?

Reporter: Din cîte mi-am dat seama, nemulțumirile ieșenilor au venit pe fondul lipsei infrastructurii în Moldova, în special a amînării proiectului Autostrăzii A8 Iași – Tîrgu Mureș.

Politician: Asta n-ai de unde să ştii tu, că doar nu eşti nici de la securitate, nici de la servicii. E clar că ai fost manipulat, fiindcă, așa cum a comentat preşedintele de fiecare dată, este foarte bucuros că în România avem o democrație vie, care se manifestă și, în așa o zi frumoasă cum a fost în 24 ianuarie, nu s-a supărat absolut deloc. 

Reporter: Aşadar, cum merg de fapt şi cu adevărat lucrurile în Moldova, la Iaşi şi în Bucovina?

Politician:  În ansamblu, după părerea mea şi a preşedintelui nostru, lucrurile merg și aici, pentru Iași, şi pentru Bucovina, din ce în ce mai bine.

Reporter: Aveţi şi dovezi în acest sens?

 

Politician: Sigur că am, anume că şeful statului a fost şi ovaţionat atunci cînd a vorbit despre prioritatea construirii Autostrăzii Ungheni-Iaşi-Tîrgu Mureş.

Reporter: Dar ce părere aveţi despre faptul că preşedintele, în ciuda ovaţiilor din piaţă, nu a avut cum să ignore protestul lui Ștefan Mandachi de la Suceava, omul de afaceri care a construit numai un metru de autostradă?

Politician: Șeful statului nostru a vorbit, într-adevăr, și despre protestul lui Ștefan Mandachi de la noi din Bucovina, spunînd că este un protest interesant și e bine că se atrage atenția asupra nevoii de autostrăzi.         

Reporter: Sigur că protestul este interesant, dar amînarea proiectului Autostrăzii A8 Iași – Tîrgu Mureș vi se pare la fel de interesant?

Politician: Asta-i o scorneală de-a ta, ca să pui gaz peste foc exact în perioada cînd noi vrem alegeri anticipate şi două tururi de scrutin la alegeri?

Reporter: Nu este o scorneală de-a mea, fiindcă şi premierul Ludovic Orban a sesizat huiduielile respective din Piaţa Unirii şi a recunoscut situaţia.

Politician: De fapt, acolo au fost două grupuri, dintre care unul cu agitatori, inclusiv din galerii de fotbal. A fost o atmosferă mai colorată.

Reporter: Dar bannerele afișate de ieșeni au amintit de mult așteptata autostradă a Unirii Iași – Tîrgu Mureș, în privința căreia se bate pasul pe loc.

Politician: Cine zice că se bate pasul pe loc? Zice cumva Ioan Stan, care nu ştie altceva decît să ne bălăcărească de pe marginea şanţului? Fiindcă domnul preşedinte Iohannis l-a contrazis şi chiar a bătut pasul pe jos din Piața Unirii pînă la Biserica Trei Ierarhi pe unde a vorbit cu oamenii. Iar pe acest traseu nu s-au mai auzit huiduieli.

Reporter: Credeţi că nu s-au mai auzit huiduieli datorită promisiunilor făcute de domnul preşedinte sau datorită faptului că era însoţit de prima doamnă?

Politician: Aici ai un strop de dreptate, fiindcă după ce a fost ovaţionat la scenă deschisă în momentul în care a început să vorbească despre politică, șeful statului și prima doamnă s-au încins la tradiționala horă. 

Reporter: Puteţi să motivaţi această schimbare de atitudine a ieşenilor faţă de familia prezidenţială încinsă în tradiţionala horă a Unirii?

Politician: Desigur că au făcut senzație ochelarii purtați de Carmen Iohannis pe tot parcursul evenimentului. De altfel, Carmen Iohannis a ieșit chiar și din Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iași cu ochelarii cu ramă roz în față și vișinie în lateral.

Reporter: Asta poate însemna un îndemn cultural pentru dumneavoastră de a dota formaţiile artistice şi interpreţii din Bucovina cu ochelari cu ramă roz în față și vișinie în lateral?

Politician: Voi face un studiu de fezabilitate pe tema asta şi este posibil, dacă prin acest demers cultural am atrage mai mulţi turişti în Bucovina. Pe moment sînt convins că dacă vor rămîne fonduri europene de la cele trei spitale regionale şi de la cele trei autostrăzi mari care se vor construi în România voi găsi fonduri şi pentru noul spital de la Vatra Dornei şi pentru nenumărate macarale.

Reporter: Nu mai bine chemaţi nişte chinezi? Fiindcă chinezii au construit un spital în zece zile pentru 1.000 de pacienţi.

Politician: Nu ne putem baza pe chinezi, fiindcă la noi nu sînt atîţia pacienţi, iar în paranteză vorbind, chinezii nici nu prea ştiu să ovaţioneze.

Fiţi sociabili!