Unii plîng, alţii vînd batiste

Urmăream în presă criza creată de coronavirus înainte să apară cazurile de îmbolnăvire în Europa. Mi-am pus problema încă de acum cîteva luni ce se va întîmpla cînd boala va ajunge şi la noi. Am fost sigură că nu scăpăm în contextul globalizării şi m-a revoltat că autorităţile s-au prefăcut surde şi oarbe şi n-au luat măsuri de prevenţie. Nu vă ascund că atunci cînd m-am dus să filmez primul caz de îmbolnăvire confirmat în Suceava mă simţeam de parcă aveam un cub mare de gheaţă pe spate. M-am gîndit în primul rînd la persoanele dragi din viaţa mea. Am fost atentă, am purtat mască, mănuşi, m-am igienizat şi am păstrat distanţa faţă de echipa care transporta izoleta. Mi-a crescut şi mai mult respectul faţă de personalul medical, care este extrem de expus la boală.

Criza coronavirusului m-a panicat în adevăratul sens al cuvîntului cînd au început să moară italienii cu sutele şi apoi cu miile. Am avut senzaţia că statul român nu va reuşi să ţină lucrurile sub control şi încă mă mai încearcă neîncrederea aceasta. Am scris cu revoltă interioară ştirile despre cei care nu s-au supus regulilor, despre inconştienţii care au minţit la graniţă, nu s-au autoizolat, au făcut scandal că nu voiau să stea în izolare şi au împrăştiat virusul. M-am liniştit puţintel după ce s-au anunţat primele măsuri de distanţare socială şi primele amenzi, dar n-am păstrat starea de calm din motive de prevenţie.

M-am îngrijorat după ce am citit opinia unui medic român, cardiolog la Milano, care spunea că valul de decese a fost mai mare în Italia după ce oamenii şi-au revenit din primul şoc provocat de epidemie. La început, în Peninsulă au fost luate nişte măsuri de prevenire mai puţin ferme. Italienii s-au obişnuit cu ideea, s-au relaxat şi au lăsat garda jos, s-au plimbat pe străzi, în zone aglomerate, şi situaţia s-a înrăutăţit considerabil. Italienii au ajuns la peste 2.500 de decese săptămîna trecută, la paturi puse pe holurile spitalului şi la mîna întinsă către Uniunea Europeană pentru obţinerea unui sprijin financiar.

Că tot veni vorba, Uniunea Europeană nu a fost eficientă în combaterea epidemiei de coronavirus. Măsurile de limitare a accesului cetăţenilor din afara UE au fost adoptate prea tîrziu. UE a făcut anunţul după ce SUA a spus că limitează zborurile din şi către Europa. Mă aşteptam ca Uniunea să vină cu soluţii şi pentru rezolvarea problemei lipsei de materiale sanitare şi medicamente.

Apropo, preţurile la materiale sanitare au luat-o razna. Mi-am cumpărat măşti de protecţie cu 6 lei bucata. Înainte de criză, costul unei măşti era de 50 de bani. Da, în criză unii plîng, iar alţii vînd batiste. Dar m-am bucurat că le-am găsit chiar şi la preţul ăsta, chiar dacă am simţit că lacomii din industria farma şi-au vîrît mîinile pînă la cot în buzunarele mele. Au fost zile în care n-am găsit măşti, dezinfectanţi, şerveţele şi spirt în magazine.

Chiar dacă m-am învîrtit într-un carusel al emoţiilor în perioada asta, vă spun cu toată sinceritatea că privesc cu deschidere toate măsurile de distanţare socială, cele care au fost, cele care sînt şi care vor fi. Nu-mi este frică de autoizolare sau carantină, am un raft de cărţi pe care n-am avut timp să le citesc şi cîteva seriale pe Netflix şi HBO GO pe care n-am timp să le urmăresc. Am internet, sînt conectată.

Mă gîndesc, totuşi, cu îngrijorare, la ce urmează. Sînt de acord cu analiştii care strigă în gura mare pe la televizor şi prin ziare că ne paşte o criză economică. Mi-am exprimat punctul de vedere în acest sens pe profilul meu de Facebook. Unii dintre prietenii mei virtuali m-au certat că mă gîndesc la bani. Şi le-am spus că, da, mă gîndesc la banii care nu mai vin la buget, cei din care se plătesc salarii, pensii şi dezinfectanţii, medicamentele şi echipamentele medicale de protecţie împotriva noului virus. Nu este nici o bucurie că bazarul s-a închis, că pensiunile din Bucovina sînt goale, că restaurantele n-au clienţi. În toate aceste structuri muncesc oameni care riscă să ajungă şomeri dacă statul nu intervine. Sînt de acord să punem sănătatea pe primul loc, dar statul trebuie să se gîndească şi la mediul de afaceri.

Mai spun doar atît: nu mă aştept ca viaţa noastră să fie la fel după această criză. Sper să nu fie la fel. Sper să învăţăm cîteva lecţii, măcar cea legată de respectarea regulilor de igienă. Nu cred că-n România s-a mai consumat vreodată atît de mult săpun. Sper să ne formăm un obicei în acest sens pe care să-l transmitem din generaţie şi generaţie.

Oana ŞLEMCO

Jurnalist

Fiţi sociabili!