Una dintre principalele reușite ale Înaltului

Presa centrală, o anumită parte a presei centrale, a descoperit, cu surprindere, apa caldă, roata, mingea de fotbal, mierea de albine, aparatul de bărbierit și săpunul de spălat pe creier. Acum a descoperit, arătîndu-se tare mirată, pentru ca și cititorii ei să se mire, că prima și prima dată după fugărirea sa din țară, Regele Mihai I a putut sta în tihnă pe pămînt românesc la Putna. Și asta s-a întîmplat cu largul sprijin al arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, Înalt PreaSfînția Sa Pimen.

La trecerea la cele veșnice a Înaltului Pimen, Casa Regală a României scrie: ”Majestatea Sa Custodele Coroanei a aflat cu tristețe despre trecerea la Domnul a Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților. Înaltul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a condus timp de aproape trei decenii Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și a fost gazda Regelui Mihai I, în Noaptea de Înviere, la Mănăstirea Putna, în aprilie 1992. Atunci, Regele Mihai și Regina Ana au petrecut, la Putna și la București, trei zile care au rămas în istoria contemporană a țării noastre. Regele Mihai și Regina Ana s-au reîntors la Arhiepiscopia Sucevei în anul 2000, în drum spre satele din Bucovina de Nord (Ucraina). (…) În numele Casei Regale a României, Majestatea Sa Margareta transmite condoleanțe Bisericii Ortodoxe Române, enoriașilor din arhiepiscopie și familiei îndoliate!”.

Mesajul Casei Regale este ilustrat cu o fotografie în care apar Regele Mihai I și Înaltul Pimen și cu două pagini din ziarul central ”Cotidianul”, care a relatat pe larg despre eveniment. Printre semnatarii articolului se numără și Codruț Pînzaru, nimeni altul decît fiul artistului plastic sucevean Mihai Pînzaru – PIM.

Pe de altă parte, pe pagina de Facebook a Mănăstirii Putna au fost încărcate aproape 100 de fotografii care au surprins diferite momente din viața lui Pimen Suceveanul, inclusiv una din 1992 în care acesta apare alături de Regele Mihai. E imposibil să vorbești despre un om care a trăit 90 de ani în doar două minute. Dar pentru că trebuie să vorbești, atunci te oprești la una dintre cele mai importante realizări din viața omului respectiv. Privind din afară, aducerea Regelui Mihai la Putna în niște vremuri tulburi reprezintă una dintre marile reușite ale Înaltului Pimen. Dumnezeu să-l odihnească! 

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava

Fiţi sociabili!