Un fotbalist și restul chifle

În momentul cînd scriu această rubrică nu s-au terminat nici măcar meciurile din prima etapă a Campionatului Mondial. O plecare peste graniță și un concert pe care-l visez de vreo jumătate și ceva de secol mă obligă să scriu acum, pe 18 iunie, articolul din Jupânu’ din data de 26. Asta înseamnă că pînă atunci mai pot interveni diverse chestii care să schimbe datele problemei, lucru însă de care mă îndoiesc profund. Am așteptat, marcat de psihozele pe care am puterea să mi le recunosc, să-i văd la lucru pe ăia despre care am spus de zeci de ori la radio și tot de foarte multe ori și în scris că sînt vopsiți cu straturi groase, dar și cu maxim tupeu, și că sutele alea de milioane care s-au plătit pe ei reprezintă ori țepe majore luate de cumpărători ori spălare de bani proveniți din trafic de droguri, de arme ori de femei. Așa cum nici un om normal nu plătește pe o amărîtă de Dacia preț de Rolls Royce, tot așa și cu fotbaliștii: cum să dai bani mai mulți decît pe un iaht ori un avion supersonic pe un împiedicat? În această ordine de idei, am așteptat să-l văd pe Pogba. L-am văzut. Chiar dacă a dat și un gol, cel al victoriei contra Australiei (care s-a dovedit ulterior că a fost autogol), domnul Paul Pogba părea mai degrabă rătăcit pe acolo decît venit cu ceva treabă. La fel și M’Bappe, din aceeași minunată echipă a Franței, care cred că mai are șansă la un titlu mondial doar dacă se reapucă Zizou de fotbal. Ar fi oricum mai bun decît ăștia doi la un loc, hai, trei cu Griezmann! Cît despre Argentina și Piticul ei minune, mai bine nu zic nimic, fiindcă așa a fost și el: nimic. E drept că s-a și potrivit al naibii meciul lui de debut, la fix o zi după recitalul singurului fotbalist adevărat pe care l-am văzut în primele 14 meciuri, Ronaldo. Prilej cu care s-a rezolvat și chestia cu al şaselea Balon de Aur.

 

 

Fiţi sociabili!