Un biet om sub vremi

Bondy Stenzler este un „rădăuţean for ever”, un muzician consacrat care trăieşte de mulţi ani în Israel. Conducător ori membru, încă din studenţie, al unor formaţii de succes (avînd, în diverse etape ale bogatei sale cariere, parteneri de scenă muzicală cunoscuţi, precum Nancy Brandes, Constantin Drăghici ori Ovidiu Lipan Ţăndărică), Bondy nu şi-a uitat oraşul şi ţara în care s-a format ca om şi artist, şi este un promotor neobosit – sub multe forme – al valorilor româneşti.

Ca mulţi alţi evrei români, adesea mai patrioţi decît mulţi „români verzi”, lesne dispuşi să-şi critice şi renege obîrşia, patria. Ne-am cunoscut (şi am devenit „prieteni” dincolo de sensul formal al sintagmei) pe un site de socializare, ca urmare a lecturii ediţiei electronice a volumului autobiografic al tatălui său, Osias Stenzler. Cartea – pe care o recomand călduros – a apărut la editura „Ion Prelipcean”, Horodnic, 2015. Eu îi datorez descoperirea acestei interesante poveşti de viaţă sensibilei scriitoare şi descoperitoare de comori de spirit şi de personalităţi azi uitate, care este Mălina Aniţoaie.

Memoriile lui Osias sînt o rememorare onestă, fără ifose scriitoriceşti şi lipsită de acea tendinţă de a remodela trecutul, realitatea, ce poate fi imputată multor jurnale de viaţă. Aceste crîmpeie din destinul zbuciumat al unui evreu rădăuţean de rînd – ce confirmă înţeleapta zicere a cronicarului despre „bietul om sub vremi” –  dovedesc într-un limbaj simplu şi sincer că un om poate suferi grele persecuţii nu doar datorită convingerilor sale politice (care sînt opţiuni), ci şi că, în anumite condiţii istorice, şi originea etnică (ce este un dat, nu o opţiune asumată) poate deveni circumstanţă agravantă. E povestea vieţii unui om simplu, prins, aproape strivit – dar niciodată învins – sub povara vicisitudinilor istoriei şi politicii. În fapt, un tînăr cu sincere opţiuni de stînga, croitor de meserie, care a rămas credincios – plătind scump pentru convingerile sale – cîtorva principii esenţiale: respectul şi grija pentru familie, solidaritatea socială, de breaslă. Dacă ar fi să invoc doar o întîmplare relatată în aceste fragmente autobiografice, mă întreb oare cîţi oameni de azi ar renunţa, ca un protest radical, la o slujbă sigură, bine plătită – precum cinstitul Osias – doar pentru că un coleg, un tovarăş al lui, este persecutat pe nedrept? Dincolo de rememorările consemnate în carte – restituind momente de cotitură istorică şi creionînd o bogată galerie de persoane reale, dar totodată potenţiale personaje de roman, benefice ori malefice – memoriile lui Stenzler, prin sinceritatea, adevărul de confesional pe care le propun cititorului neviciat de prejudecăţi sînt o contribuţie la un proces necesar şi salutar. Mă refer la scrierea, reconstituirea corectă a istoriei evreimii bucovinene din prea zbuciumata primă jumătate a secolului XX. O istorie încă prea puţin cunoscută, cu lumini şi umbre încă amestecate. O restituire necesară, o temă importantă, ce este încă viciată de clişee şi de subiectivisme moştenite, pervertită de interpretări unilaterale, partizane ori conjuncturale. Sigur, ar fi  fost interesant de aflat evoluţia, cursul destinului persecutatului tînăr Osias după instaurarea comunismului în România. Înainte, dar şi după „epurarea” stalinistă a evreilor din nomenclatură, sub pretextul transparent al „complotului halatelor albe”. Eu m-aş bucura sincer să aflu că autorul a avut cel puţin la maturitate şi senectute o viaţă mai liniştită, mai bună. Aceasta e, implicit, o sugestie pentru o posibilă addendă, în atenţia fiului Bondy, pentru o viitoare reeditare a cărţii. Dar amintita speranţă a unui cititor naiv – şi la fel de onest ca şi autorul – nu pare a fi încurajată de nota de final a editorului „Fragmentelor autobiografice”: Bondy spune că „tatăl său, Osias, i-a mărturisit, la ultima lor întîlnire, că cea mai mare greşeală a vieţii sale a fost că s-a băgat în politică şi că a militat pentru comunism, deoarece şi-a creat mulţi duşmani, din rîndul evreilor şi românilor”. Un „biet om sub vremi”.

 

Fiţi sociabili!