Turneul fantomă, cu fantome

Chiar nu-mi amintesc de cînd a izvorît moda asta cu cantonamentul Naţionalei şi nici cine e inventatorul ei. Sigur e că de ani buni, pe vremea asta, Naţionala se aduna cumva spre a o lua uşurel la vale pe continent, spre zone unde colţul ierbii e veşnic. Cîndva parcă aleasa era Italia, deşi poate mă înşel, sigur însă s-a mers ba în Cipru, ba în Grecia, acum în Turcia. Mai de fiecare dată, atunci cînd s-au făcut convocările, a început hîra între selecţioner şi selecţionaţi, mulţi dintre aceştia neavînd chef de altfel de plimbări decît cele cu colegii de club. Tot în cantonamente, astfel încît nu poţi să nu te întrebi: care mă-sa o fi diferenţa!? În plus, atunci cînd Naţionala are organizat chiar şi cîte un turneu de fotbal (ceea ce anul ăsta nu se va petrece!), băieţii ăştia au ocazia de a-şi trece în CV şi cîte una, două selecţii, ceea ce uneori e cu folos, în sensul că atunci cînd devin marfă, au şansa de a ajunge chiar şi la vreo echipă de Liga a V-a elveţiană în loc de una din Liga a III-a din China. Numai că în anul de graţie 2016, tocmai cînd Naţionala s-a mai calificat şi ea la o chestie, în cantonamentul ăsta nu e prevăzut şi fotbal. Adică sînt vreo trei meciuri, dar cu nişte panarame de echipe de club. Ceea ce transformă toată tărăşenia într-o glumă proastă. Încă mai mult: băieţii convocaţi (iar asta s-a probat în toate cantonamentele similare din anii precedenţi) joacă acum, numai că la reunirea pentru jocurile oficiale cei convocaţi sînt cu totul alţii. Ăştia rămîn doar cu CV-ul upgradat. Astfel încît nu ar trebui să ne mire că, cel puţin de data asta, asistăm la o grevă în toată regula. Curg ameninţări, Nea Tata Puiu e albastru, dar adevărul e că nu-i vorba nici de Naţională, nici de Tricolor, nici de Imn. Ci doar de nişte amicale cu Nimeni, dintre care cea mai brează echipă e Beroe Stara Zagora. Nici la mişto nu poţi să ameninţi cu suspendarea şi depunctarea pe cineva care n-are chef să-şi rişte copitele contra unor bulgăroi. Iar echipei ăsteia româneşti, cu sau fără cei şase evadaţi, tot aşa: nici la mişto nu poţi să-i zici România. Grav e doar că toţi par să facă mişto de noi, suporterii.

 

 

Fiţi sociabili!