Tupeistul Băsescu

Sebastian Ghiţă, un cetăţean trecut de 30 de ani, a făcut avere din afaceri cu statul. O avere atît de mare, încît şi-a permis să-l împrumute pe un prieten cu 90 de milioane de euro!!! Tînărul Sebastian Ghiţă şi-a făcut televiziune prin încălcarea legilor. Şi a celor scrise şi a legilor bunului simţ. Înainte de asta, Sebastian Ghiţă a furat o televiziune de la Sorin Ovidiu Vîntu, pe care l-a băgat în puşcărie la ordin, după cum recunoaşte acum, fără să-i crape obrazul de ruşine. Sebastian Ghiţă spune că a fost prieten cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi cu prim adjunctul SRI, Florian Coldea, alături de care ar fi făcut mai multe potlogării. Şeful SRI, după o întînire cu preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a suspendat din funcţie pe Florian Coldea. Laura Codruţa Kovesi şi-a luat doctoratul plagiind, dar nu prea tare, după cum a stabilit nu ştiu care comisie, aşa că a rămas cu titlul de doctor. Şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, l-a albit pe Klaus Iohannis, iar cînd a ieşit la pensie a fost numită la Curtea Constituţională a României. Ani de zile s-a vorbit despre marile afaceri dubioase în care a fost implicată Elena Udrea, dar abia după ce protectorul ei, Traian Băsescu, şi-a terminat mandatele procurorii au tăbărît pe ea cu mandatele de arestare preventivă. Elena Udrea, dar şi fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, nu obosesc să spună că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea fac dosare la comandă. Traian Băsescu, cel care se dădea foarte informat în cei 10 ani de preşedinţie, îi ia la mişto pe toţi cei care susţin că din cauza lui au ajuns la puşcărie. Mai mult, acesta se plînge că, pe nedrept, familia îi este atacată de tandemul Kovesi-Coldea. Şi ar mai fi multe de zis. Cert este că se observă că instituţiile statului nu sunt deloc ale statului, ci ale unor găşti care se bat pentru bani şi pentru putere. Acesta este statul de drept construit de Traian Băsescu. Însă, cu un tupeu specific doar lui, Traian Băsescu susţine că el nu are absolut nici o vină pentru relele care s-au întîmplat şi pentru cele care se întîmplă, pentru că domnia sa a lăsat un stat de drept funcţional, dar că acesta s-a defectat pe parcurs. E ca şi cum un mîncător de plăcinte cu rahat ar spune că nici rahat nu a mîncat şi nici gura nu-i miroase.     

Fiţi sociabili!