„Tu-i neamu nevoii!”

„În USL prea ne certăm în sufragerie şi prea ne împăcăm în dormitor”. (Mircea Diaconu, vicepreşedinte PNL). Asta e foarte bine, maestre Mircea, „Mere roşii”: un vechi proverb chinez zice că orice ceartă între soţi trebuie să se încheie pînă la ora culcării. Dimineaţa, de ce nu, n-au decît să se ia din nou la harţă. Deşi, sincer, în viaţa reală, nu ştiu cîte cupluri conjugale se culcă musai împăcate, cîte respectă, cu înţelepciune, acest minunat, salvator dicton. Bine că încă o fac – matale ai spus-o – politicienii. Că – o ştim încă din vremea fanarioţilor – prea deasa schimbare a domnilor îi poate bucura doar pe nebuni. „Fidelitate. Cîndva voi face o analiză a acestui sentiment. În el se află lăcomia proprietarului. La multe lucruri am renunţa de bunăvoie dacă nu ne-ar fi frică de faptul că le va lua altcineva”. (O. Wilde). „Probabil că lui Adam şi Evei nu le-a fost prea uşor să poarte o discuţie: ei nu aveau pe cine să bîrfească”. (Mark Twain). „Omul public e ca o fracţie: numărătorul e el însuşi, iar numitorul ceea ce el crede despre el însuşi. Cu cît numitorul este mai mare, cu atît fracţia este mai mică”. (Lev Tolstoi). „Moscova a ars de la o lumînărică de doi bani, iar Rasputin şi Lenin – tot nişte lumînărele de doi bani – au ars Rusia în întregime”. (Lev Şestov). „Femeile ghicesc pe loc cu cine sîntem gata să le înşelăm. Uneori, chiar înainte să ne treacă prin cap aşa ceva”. (G. B. Shaw). „În uriaşa noastră societate democratică – la fel ca şi odinioară – există opinia potrivit căreia omul prost e în mare parte mai cinstit decît omul deştept. Iar politicienii noştri, folosindu-se de această prejudecată în interesul propriu, se prefac a fi mult mai proşti decît sînt în realitate. Aceasta deoarece în orice democraţie, un politician cinstit nu poate fi tolerat decît dacă e foarte prost. Căci doar un politician prost poate să împărtăşească sincer prejudecăţile neclintite ale unei jumătăţi de naţiuni”. (Bertrand Russell). „Conducătorii lipsiţi de har sînt asemenea măgarului care a mîncat „Coranul” crezînd că astfel poate dobîndi înţelepciunea lui Dumnezeu”. (A.S. Puşkin). „Gîndurile sar de la om la om, ca puricii. Dar nu îi pişcă pe toţi”. (S. J. Lec). „Clerul rus şi-a învăţat dintotdeauna turma nu să cunoască şi să iubească adevărat pe Dumnezeu, ci numai să se teamă de draci. Cărora tot el le-a dat naştere, împreună cu preotesele lor”. (V.O. Klicevski). După ani de muncă în Italia, un român se întoarce în satul natal. Într-o seară se duce şi el în vizită la un cumătru. A luat, omul nostru „european” şi o sticlă de Busuioacă, başca nişte banane pentru copilul cumătrului. Stau ei la masă, beau, mănîncă, ba chiar încropesc fireştile discuţii despre filozofia vieţii.Ca între cumetri. La un moment dat, vine copilul, ia o banană de pe masă şi o mănîncă, pofticios-infantil, cu tot cu coajă. „Italianul”, în gîndul lui: „Să-i zic ceva, o să-i pară că am venit cu fiţe şi cu mofturi din Italia. Şi, atunci, cumătrul meu o să se supere”. Şi tace. Mai trece o bucată de timp, copilul mai ia o banană şi iar o mănîncă cu tot cu coajă. Omul nu mai rabdă şi mai mult de frică să nu i se facă rău copilului îi zice cumătrului: – Auzi, cumetre, dar copilul tău văd că nu manîncă prea corect bananele. La care, tatăl copilului: – Mama mă-tii de copil! Cu pîine ţi-am zis! Cu pîine! No comment. Ba da: „Tu-i neamu nevoii!” Înjurătura preferată a lui Eminescu. Glumă (realitate?) mai tristă ca asta nu cred că ar putea exista.

 

Fiţi sociabili!