Trist, dar atît de adevărat

„Politica e o şmecherie. Reprezintă o şmecherie prostească. În politică eu nu am ce să caut. Nu a făcut nimeni politică în familia mea, în viaţa mea. Eu trăiesc într-o ţară, guvernul României în cu totul altă ţară. Asta e! Nu am de ce să mă bag în ţara lor. Nu cred că poate exista o luptă. O luptă este o confruntare onestă, de idei, în care să aibă sens noţiunile de onoare, fidelitate, credinţă, respect faţă de steag, faţă de o doctrină, faţă de Patrie, faţă de cuvîntul dat! Cuvîntul dat a dispărut demult. Acuma se pare că dacă nu trădezi, nu eşti politician, nu te primesc între ei. Ideea e să-l trădezi pe unul şi da, dom’le, e politician, ne-a minţit, s-a dus cu alţii, ne-a vîndut votul… da’ tot respectu’. E băiat isteţ, e politician! Aşa da! Subscriu!”. (Actorul Marcel Iureş, într-un interviu recent).

Mai departe, dragi jupâni, voi selecta vorbe potrivite – dureros de adecvate situaţiei de răsturnare a valorilor pe care o trăim. Deşi – să fim oneşti – noi avem, fiecare în parte, ca indivizi, cronice probleme lombosciatice… cu propria „şiră a spinării”, una tot mai îndoită, mai umilă, de prin 1990, să o recunoaştem! Faptul că trăim această surdă – dar, de ce surdă!? – nemulţumire este şi vina noastră (că doar noi, nu marţienii, i-am ales, i-am promovat pe cei pe care îi tot contestăm, şoptit, pe la colţuri). Constat numai – a mia oară – naivitatea, încrederea noastră oarbă că musai „schimbarea”, apoi – iar şi iar, şi iar – schimbarea schimbării, schimbării ne-ar ajuta, salva… Poate şi alţi europeni, alte popoare votează mecanic „negativ”, asta nu ştiu. Dar de ce naiba numai noi, românii, plătim prea scump şi fără nădejde de îndreptare sfînta naivitate că schimbarea „domnilor” înseamnă, automat, prin excludere şi negare, progres? Nu mă refer – e limpede – numai la actuala guvernare, alianţă, ci la absolut toate guvernările post-decembriste. Oare chiar om fi noi un neam blestemat, condamnat la sărăcie!? Nu ştiu, nu mai pricep.

Adaug în context, idei inedite, fără – din motive de spaţiu publicistic – menţionarea autorilor. „Niciodată în viaţă n-am învăţat ceva de la o persoană care a fost de acord cu mine”. „Un studiu realizat de poliţie arată că nici o femeie nu şi-a împuşcat soţul în timp ce acesta spăla vasele”. „Oamenii raţionali încearcă să se adapteze lumii înconjurătoare. Oamenii iraţionali încearcă să adapteze lumea înconjurătoare la ei înşişi. Este clar, deci, că schimbarea lumii nu poate veni decît de la oamenii iraţionali”. „Angajaţii care muncesc stînd jos sînt mult mai bine plătiţi decît angajaţii care muncesc în picioare”. (Ce trist, dar cît de adevărat – n.a.). „În ziua de azi unii oameni au pretenţia ca uşile unor oportunităţi senzaţionale ale vieţii lor să se deschidă cu telecomanda”. (Cu „telecomanda” politică, evident, ştiam că v-aţi prins – n.a.). „Diferenţa între ficţiune şi realitatea românească de azi? Ficţiunea are sens”. Şi, cireaşa de pe tort: „Lumea este împărţită în oameni care fac lucruri noi, corecte, cinstite, deştepte şi în oameni care îşi atribuie meritele. Încearcă să faci parte din prima categorie, măcar prin faptul că, aici, la „făptaşi”, la competenţi şi curajoşi, concurenţa este infinit mai redusă”. Superb! Aşa ar fi normal, moral vorbind! Dar, dacă eşti un tînăr ambiţios, grăbit să arzi etape, să parvii, fă ca mulţi alţi tineri de azi. Indiferent de domeniu. Caută-ţi un „naş”, un sprijin. Şi pune-te sub pulpana, sub protecţia lui. Istoria, literatura ne oferă, vai, numai modele, exemple teoretice, greu de urmat. Acuzat că ar vrea prea mult – el (prea?) tînăr fiind – un personaj din „Cidul” lui Corneille replicase, mîndru: „E-adevărat, sînt tînăr, dar pentru un suflet mare/ Valoarea nu aşteaptă ca vîrsta s-o măsoare!”. E absolut minunat, chiar emoţionant pînă la lacrimi, de acord!

Dar, pînă una-alta, dacă vrei musai să ieşi din tiparul Cidului, tinere domn, stagiar, aspirant bagă, bagă… (Vezi şlagărul!). Căci altfel, (citez din Eminescu): „Te-or întrece nătărăii/ Chiar de-ai fi cu stea în frunte”. Sfat util. Dar, desigur, bun numai pentru nătărăii grăbiţi. Care, deja, l-au aplicat, fără a trebui să citească acest articol.

Fiţi sociabili!