Traficanţii de speranţe deşarte

Struţocămila continuă prin acest gen de „articol cocteil”, de vară, aparent distractiv, seria de materiale cu teme compozite * Aflu din ziare aventura tînărului rădăuţean Cireşel Cornelius Dicoiaş. Mi-a atras atenţia, întîi, numele lui: Dicoiaş (adică, un bărbat bine „dotat”, ai putea gîndi) Apoi, constat inconştienţa lui dusă la extrem: acest june traficant de droguri, deşi ştia că e urmărit, a însoţit un prieten la sediul Poliţiei, avînd asupra lui 50 de pliculeţe de canabis. Evident, l-au arestat. S-a dovedit – ce dezamăgire! – că Dicoiaş nu-şi prea merită numele de familie, ci doar prenumele, cel indirect evocator al mărimii creierului lui: Cireşel! Adică mic, micuţ!* Louis Vuitton, citesc, a scos o geantă de rafie identică cu cea pe care o poarta bazariştii noştri! Costa 3.000 de dolari şi, sută la sută, nu e făcătură! E leit acea geantă de rafie de la bazar! Spre deosebire de firma Louis Vuitton, politicienii noştri sînt pe invers:  deşi mulţi sînt neam de traistă, li se pare că noi ar trebui să-i respectăm ca şi cînd ar fi purtători de nobil blazon parizian.* O evidentă făcătură s-a dovedit a fi reportajul despre traficanţii de arme din România. Jurnaliştii străini – ne reaminteşte presa noastră – au mai multe precedente în România legat de aşa-zise investigaţii care par scenarii bine puse la punct. La începutul anului 2008, jurnaliştii de la CNN au publicat un material în care arătau cît de uşor se găseşte în Iaşi o prostituată minoră. În realitate, „minora” era o prostituată în vîrstă de 25 de ani. În urmă cu mai puţin de două luni, jurnaliştii de la The Times au realizat o investigaţie în care au încercat să arate că imigranţii ilegali din Marea Britanie devin români după ce şi-au procurat paşapoarte false din România. Autorităţile din România susţin că acele paşapoarte filmate de jurnalişti nu sînt româneşti, ci din Republica Moldova.* Insularii ăştia ori ne cred proşti, ori sînt ei nişte duşi cu capul. Înclin pentru a doua ipoteză, întărită de o altă aiureală „Made in England”: zice-se că o echipă de cercetători de la Oxford (!?) a descoperit după studii – sic! – aprofundate că femeile cu fundul mare sînt mai deştepte decît cele mai puţin… latifundiare. Păi, dacă-i aşa, la cum arată englezoaicele, UK ar trebui să fie un regat populat numai cu genii! Ceea ce nu-i cazul, fie şi dacă am lua drept unic argument  rezultatul altei manipulări de tip tabloid, cel soldat cu un Brexit pe care acum nu şi-l mai asumă nimeni dintre inspiratorii lui.* În rest, din realitatea băştinaşă ne vin semnale deloc încurajatore. Medicii suceveni se confruntă cu o „epidemie” de tentative de suicid în rîndul adolescenţilor: 50 numai în ultima lună, scrie „Obiectiv de Suceava”. Aglomeraţia de la ghişeele Serviciului de permise şi înmatriculări auto a dus la căderea serverelor la nivel naţional. Proteste la minele de uraniu. În plus, am rămas şi fără regină.* Poliţia locală este foarte activă în amendarea şoferilor care parchează parţial pe trotuare. Un amic a fost „taxat” cu o sumă mărişoară. O fi legal, nu contest, dar nu ştiu dacă e şi o soluţie, o rezolvare, atîta vreme cît autorităţile nu izbutesc să rezolve, fie şi în parte, vechea problemă a Sucevei, parcările auto.* Dar, las că vine îndată campania electorală şi rîuri de lapte, miere şi gogoşi vor izvorî din guriţele candidaţilor de toate culorile, aceşti adevăraţi traficanţi profesionişti de speranţe deşarte.* Deşi prea bine ştim că România mileniului trei este prea puţin schimbată moral faţă de cea din vremea domniilor fanariote, descrisă de Contele de Langeron (citat de Neagu Djuvara): „Cuvintele ordine, dreptate, cinste, onoare sînt adesea uitate în Ţara Românească. Aici, toate slujbele se cumpără, adică se plăteşte dreptul de a săvîrşi orice crimă fără a fi pedepsit. Fiecare slujbă, în scurt timp, îl îmbogăţeşte pe cel care o cumpără, dar, după un an, trebuie s-o părăsească sau s-o lase altuia – căci încă un abuz al acestei cumplite cîrmuiri este ca un slujbaş să nu stea niciodată mai mult de un an într-o slujbă, oricare ar fi ea; atunci vine la Bucureşti, unde se dedă unui lux neînfrînat şi de prost-gust, risipeşte la iuţeală rodul jafurilor sale şi, după doi ani de stat degeaba, mai cumpără o slujbă, se îmbogăţeşte din nou de pe urma ei, ca să vină iar în capitală şi să trăiască tot pe picior mare. Acesta este cercul vicios al boierilor din Ţara Românească”.* Iertare, un progres tot există: azi, mandatele durează, de regulă, mai mult de un an.

 

 

 

Fiţi sociabili!