Totuşi, de ce ne prefacem?

Duminică, 22 martie, a fost ziua mea cea mai neagră din acest an. O zi, de fapt o seară dusă pînă hăt în noapte, în care cam tot ce iubesc eu în sport a luat bătaie.  Din patru evenimente în care m-am băgat trup şi suflet, mai mereu trei din ele încălecîndu-se de nu-mi mai ajungeau cele două televizoare şi-un laptop, în trei din ele am ieşit bătuţi, eu şi favoriţii mei. Culmea e că bucuria, cîtă a fost să fie, a venit de la sportivul care m-a distrus psihic şi atunci, şi pînă în acea seară: Simona Halep, care a cîştigat, totuşi, dar jucînd cel mai prost tenis din toată viaţa ei. Ciudat e că mai nimeni nu pare să fi observat catastrofa de tenis practicat în finala de la Indian Wells, unde singurul ei noroc a fost că ailaltă, Jankovic, juca încă şi mai prost. Nu cred că în istorie a mai fost vreo finală în care în fiecare set să fie mai multe break-uri decît game-uri cîştigate pe serviciu, din care cîte cinci, şase sau opt au fost legate! Asta vorbeşte de la sine despre prăpădul de pe teren. Totuşi, presa de tot felul de la noi s-a întrecut în elogii: că munca, că devotamentul, că ambiţia, că… Bă, sînteţi nebuni? Halep a avut baftă că aia a fost şi mai proastă. Punct. Dacă ar fi să aplic aceeaşi schemă şi la cele trei înfrîngeri menţionate la început, atunci ar trebui să spun că: Ronnie a jucat genial ca întotdeauna şi că numai o uşoară stare de visare, combinată cu uzura firească la un cvintuplu campion mondial, l-a făcut să piardă şase frame-uri la rînd în faţa unui Judd lipsit de scrupule; Roger a fost şi el excepţional ca întotdeauna în ultimii 17 ani, de cînd e clar că altul mai bun nu s-a născut, numai că în setul 3 a uitat că nu-i la vreun Grand Slam, unde se joacă 3 din 5, şi pînă să afle, Nole deja îl bătuse de făcuse pe el, nesimţitul naibii! Cît priveşte Real de Madrid, aici e simplu: ca ei n-a fost, nu este şi n-o să mai fie niciodată o echipă care să domine în aşa hal fotbalul mondial. Numai că uneori, ba în campionat, ba în Cupă, ba în Champions League, se mai odihnesc şi ei, că-s tot oameni. De exemplu, acum, în martie, Real a împlinit 3 luni de odihnă totală. Dar, dacă te uiţi atent, îţi dai seama că tot ei sînt cei mai buni.

 

 

Fiţi sociabili!