To’aşu’ Gradu’ (Mare)

Mă număr printre cei care cînd vorbesc despre Armată ştiu exact ce spun, fiindcă mi s-a întîmplat să fiu „clientul” dv. în varianta lungă, de un an şi aproape jumătate, adică din iulie 1975 pînă în decembrie 1976. Am trăit, aşadar, o bună bucată din viaţă printre colegi de trupă, băieţi ca mine, dar şi printre ofiţeri şi subofiţeri, despre care cu greu aş putea afirma că aparţineau aceluiaşi regn cu noi. La un calcul sumar, din cîţi „apevişti” (pentru cei mai tineri, care nu ştiu ce-i asta: un derivat din abrevierea APV care în jargonul militar înseamnă Armată Pe Viaţă) mi-au ieşit în cale în cele două unităţi militare în care am prestat, Predeal şi Lugoj, numai doi erau oameni întregi, iar încă unul, chiar comandantul de la Predeal, avea şi un bun simţ de excepţie, poate fiindcă îl chema Bodony. Restul, multe zeci, poate chiar peste 100, nişte jeguri umane, nişte dobitoci, mîrlani, grobieni, brute. Nişte profitori ordinari ai comunismului criminal, care n-au cheltuit nimic, niciodată: haleala era mocăngeală, la popota ofiţerilor, de unde cărau sacoşe şi pentru acasă. Zilnic. Nu dădeau bani nici pe ţoale, pantofi, ciorapi, izmene. Nici pe transport, că pentru ei era gratuit. Cît era ziulica de lungă, beau şi îi f…recau pe soldaţi. Salariul, poreclit „soldă”, era enorm. De cîteva ori mai mare decît al mamei mele, medic, şi decît al lui taică-meu, care era director de bancă. Nu plăteau nici contribuţia la pensii, că ei aveau, şi acolo, regim special. Acum, pe minus 18 grade, au ieşit, tupeiştii naibii, la miting. Din răgetele lor, am înţeles că vor, fără să fi dat vreodată vreo contribuţie, pensii d-alea babane rău. De ce? Păi, după cum mugea unul, deoarece Armata „făcea de toate: şi şosele, şi munci agricole, şi Canalul, şi Metroul, şi hidrocentrale, atît în vreme de pace, cît şi de război”!!! Aşa a grohăit ăla. P-asta cu războiul a corectat-o: „Război, adică cînd era vreo calamitate, inundaţii, cutremur, cînd se decreta stare de necesitate”. Ei, aşa mai merge. Numai că „războiul” ăsta pe timp de pace îl duceau soldaţii ca mine, ca tine, ca noi. Dumnealui, To’aşu’ Gradu’, bea ca porcu’ cît era ziulica de lungă. Cum, deci, să nu-i dai o pensie de ’j’de mii pe lună!? Eventual direct în botul ăla care grohăie despre război, el războindu-se doar cu sticla şi cu răcanii.

Doru POPOVICI

 

 

Fiţi sociabili!