Tichia de mărgăritar

„Într-o conversaţie pe Facebook, judecătorul Cristi Dănileţ, membru CSM, se pronunţă cît se poate de explicit în favoarea zoofiliei, adică a actului sexual cu animalele! Singura condiţie pusă de faimosul judecător este ca animalul să nu ţipe de durere, aceasta fiind, probabil, forma de refuz, ceea ce ar face din actul sexual un viol!”. (Cotidianul.ro)

Nu intenţionez deloc să iau în derîdere ideea d-lui Danileţ, membru al CSM şi fost consilier al Ministrului Justiţiei. Judecător (prea?) celebru, care s-a pronunţat şi în favoarea cuplurilor gay. Mai ales că am citit şi comentariile, decente, aferente acestei postări.

Putem să trecem peste primul nivel – cel normal, moral – în sensul chelului cu tichie de mărgăritar (altfel spus: taman de asta aveam nevoie, de legalizarea şi acceptarea zoofiliei, alte urgenţe legislative nu mai avem în ţara asta). Totuşi, se ridică niscai probleme de procedură judiciară (revin mai jos cu un exemplu concret, din viitoarele mele „memorii de tinereţe”). De unde ştim că animalul ţipă – citez pe emitentul năstruşnicei propuneri – de durere!? Poate el ţipă, urlă (mă rog, latră, behăie, după specie) de plăcere, de ce nu!? (Mă gîndesc la acei cîini dresaţi pentru a face sex cu stăpînele, şi nu numai). E păcat că animalul – lipsit de darul limbajului articulat, limbaj care a făcut atît rău, nu doar bine lui „homo sapiens” – nu poate fi anchetat, la genul: domnule porc, oaie, capră – mă refer la animal, nu la poziţie! – ai ţipat de plăcere, ori de durere!?

Încerc să devin mai serios, invocînd eterna dificultate a oricărui anchetator – poliţist, judecător – de a instrumenta şi decide corect chiar în cazul plîngerilor de viol între oameni. Mereu am văzut că multe „violuri” – ghilimelele sînt, aici, de rigoare! – comise cu largul concurs al „victimei”. Fata – victimă reclamă violul – de regulă de frica părinţilor, a gurii satului – apoi se ajunge la „consens” – măritiş, ori bani, mai ales bani! – între „părţi”. Dacă la fiinţele bipede „ţipătul de durere” reclamat iniţial la Poliţie se transformă, cum zisei, prin declaraţii ulterioare, în „ţipăt de plăcere” şi nuntă cu lăutari, cum putem interoga oaia, capra, scroafa, vaca, dacă o fi ţipat, mugit, urlat de plăcere ori de durere.?

Am făcut tot acest ocol zoofilic numai pentru a vă relata un caz juridic de zoofilie petrecut la Fundu – sic! – Moldovei, prin anii, cred, ’82-’83, cînd eram inginer stagiar. Relatat mie, cu delicii şi note fine de spirit, de însuşi procurorul care ancheta ciudata speţă (Dumnezeu să-l ierte pe fermecătorul povestaş Mitică N., cel devenit, apoi, competent notar). Deci: un gospodar îşi dă în judecată vecinul din pricină că acesta i-ar fi „violat” scroafa. Fac un break: se vede că zoofilia nu e musai o „boală” o deviere, un moft de domni şi cucoane, de bogaţi. E o boală cu o răspîndire mai largă decît credem. Continui. Miliţianul din sat face rapid ancheta la faţa locului – şi nu rîd de miliţian, deloc, omul şi-a făcut datoria. El scrie în procesul verbal de cercetare că, într-adevăr, – citez, din memorie – „în zona dorsală a scroafei, ce era liniştită (sic!) – mai concret zis, sub codiţa ei – se constată vizual o mulţime de materie seminală umană, ceea ce probează fără dubii faptul reclamat”. Rezolvarea? Însuşi regretatul meu prieten mi-a spus-o (el însuşi a soluţionat, amiabil, speţa): omul „păgubit” a acceptat ca vecinul violator să-i plătească contravaloarea scroafei necinstite. Rectific: scroafa era cinstită, ca orice scroafă. Scroafei ce fusese necinstită, pîngărită. Fără a uita bietul proprietar al scroafei – şi aici e toată cheia, farmecul păţaniei – să precizeze: „Să-mi dea banii şi apoi să-şi ia imediat iubita acasă! Eu din ea, după ce mi-a spurcat-o, nu mai fac cîrnaţi, tobă, caltaboş.” E reală.

Ca să nu mai citez, în context, răspunsul ciobanului întrebat cum găseşte oile, pe munte, mai ales în vremuri de intemperii: „- Apăi… le găsesc acceptabile”. Probabil că poznaşul judecător ce a inspirat acest articol, născut fiind la Vatra Dornei, o fi cunoscut speţa şi o fi aflat că i-a plăcut şi scroafei, ceea ce ar fi anulat acuzaţia de viol! Prea tîrziu pentru zoofilul rural.

Scuze cititorilor excesiv de pudici ori lipsiţi de umor, dar am vrut să relev aici, cu admiraţie, infinita imaginaţie, creativitate profesională a unor oameni ai legii, investiţi cu înalte funcţii în sistemul juridic românesc.

 

Fiţi sociabili!