Tiberiu Cosovan, redactor Monitorul de Suceava: ”Pasiunile sînt prietenele noastre intime şi tăcute care ne cer timp, răbdare şi sacrificii”

Tiberiu-Cosovan”Am observat că cei mai mulţi dintre semenii noştri spun că pasiunile nu sînt altceva decît diversele lor preocupări din timpul liber. Pasiunile, în adevăratul sens al cuvîntului, nu vizează doar preocupările din momentele de răgaz, pe care le resuscitezi sau le scoţi de la naftalină ca să alungi plictiseala. Dac-ar fi aşa, cei mai mulţi „pasionaţi” ar fi cei care privesc şi… adorm în faţa televizorului”, spune colegul meu de breaslă care scrie pentru Monitorul de Suceava. Tiberiu a început glumind, dar susţine cu tărie că ”pasiunile se înscriu în registrul lucrurilor foarte serioase pentru că presupun o stare afectivă şi intelectuală intensă şi stabilă, cu tendinţe care ne domină prin intensitatea efectelor şi prin permanenţa acţiunii lor”. ”Vorbind despre pasiuni, dar revenind la umor, deşi este vorba de chestiuni serioase, se spune adesea că <are şi ăsta o păsărică>, sau, dacă sînt mai multe, „are un stol”… Eu sînt unul dintr-ăia cu stolul… Cea mai veche şi mai constantă pasiune este lectura, căreia i se adaugă (le enumăr doar, fără să le ierarhizez), grafica şi pictura, filatelia şi numismatica, fotografia”, declară jurnalistul sucevean. Cum a început? Nici el nu prea ştie… ”Habar n-am… a trecut prea mult timp, şi-apoi ce întrebare e asta? E ca şi cum te-ar chestiona cineva cum şi de ce te-ai îndrăgostit. N-ai să găseşti niciodată nici explicaţia şi nici cuvintele potrivite. Pot să-ţi spun doar că, dacă vrei să cunoşti un om şi doreşti să-i pătrunzi în suflet, atunci trebuie să începi dialogul cu el de la pasiuni. L-ai muiat. Pe urmă poţi să-l întrebi ce vrei. Eu aşa fac ca ziarist”, declară Tiberiu Cosovan. ”Mă-ntrebi <dacă ar fi vreun om fără pasiuni, acela nu ar fi un urmaş al lui Adam>”. Păi, Adam a avut pasiuni? A avut… pulsiuni şi nesăbuinţe pentru că a ignorat interdicţiile. Nu-mi coordonez viaţa după maxime şi cugetări pentru că iată, referitor la pasiuni, dac-ar fi să te iei după Montesquieu, <pasiunea este o iluzie a spiritului, o vană fantomă a greşelii şi a minciunii>, iar dacă te laşi consiliat de Stendhal te trezeşti în partea opusă, întrucît el susţine că <satisfacerea unei pasiuni oarecare înseamnă fericire>. Înclin să-l cred pe Voltaire, care spunea că <pasiunile sînt ca vînturile care umflă pînzele corăbiei; uneori o pot scufunda, dar fără puterea lor corabia n-ar putea să înainteze>”, mai aflu de la el. ”N-am să schiţez profilul unui om pasionat, dar am să-ţi dau un exemplu ca să vezi că cei care vorbesc de <păsărele> au dreptate: Pallady continua să picteze în Cişmigiu în timp ce Bucureştiul era bombardat. Pasiunile sînt prietenele noastre intime şi tăcute care ne cer timp, răbdare şi sacrificii. Şi mai sînt ceva: sînt surîsul nostru dinăuntru”, adaugă Tiberiu Cosovan. Jurnalist la ”Monitorul de Suceava” din 2001, recent, el ne-a poftit la vernisajul expoziţiei comune cu tema „Acorduri Afective” la care expune alături de semnată de artistul plastic Iosif Csukat. Tiberiu Cosovan este prezent cu linogravură, o metodă uitată de timp, spre a reda în imagini Suceava veche, cu străzile şi construcţiile de altădată. Aceasta nu este, însă, prima lui expoziţie. Jurnalist, publicist, om de cultură, în 2012 primeşte Premiul ”Graficianul anului 80 al Artelor Plastice Bucovinene”, conferit de Consiliul Judeţean Suceava, în 2011 şi 2012 primeşte Premiul pentru Publicistică din partea Fundaţiei Culturale a Bucovinei, iar în 2003 aceeaşi Fundaţie îi acordă Premiul pentru Jurnalism “Reporter în actualitate”. A publicat cărţile: “Efigii în filigran”, vol. I – “Profiluri autohtone”, Editura Muşatinii, Suceava, 2010, “Efigii în filigran”, vol. II – “Intersectări cordiale”, Editura Muşatinii, Suceava, 2012. Este autor – împreună cu prof. Ion Cozmei – al volumului “Din Boian la Vatra Dornei – Pelerinaj pe urmele lui Mihai Eminescu” (Editura Augusta, Timişoara, 2004). A contribuit la volumele colective: “Bucovina, anul cultural <Ştefan cel Mare şi Sfînt>” (Editura Muşatinii, Suceava, 2004) şi “Bucovina, anul cultural 2005” (Editura Muşatinii, Suceava, 2005). Are în lucru cărțile: “Mistagogia penumbrei” (Amintiri retro-nostalgice din Suceava de altădată) – publicat fragmente în “Monitorul de Suceava”, AGERO Stuttgart, Romanianvip, Ararat, şi “Efigii în filigran”, vol. III.

 

 

 

Adriana Dascălu Bulină

Fiţi sociabili!