Te ia cu lehamite

În momentele cînd simt nevoia să fiu rău cu mine însumi, îmi spun că sigur nu sînt normal la cap, din moment ce nu mă mai lecuiesc de a mă consuma ca fraieru’ ori de cîte ori am în faţa ochilor cîte un sportiv sau cîte o echipă din România, despre care ştiu precis că va pierde, cel mai adesea absolut penibil sau dintr-o prostie nemărginită, da’ eu o ţin tot cu Batman, Batman!”. Ultima, şi pentru a nu ştiu cîta oară, am luat-o în bot cu panarama sportivă de la Constanţa, pe numele de scenă Simona Halep. Doar tot eu scrisesem, înainte de a începe derularea cataclismului, că nu poţi să pretinzi a fi locul 1 în lume, dar cînd pleci la treabă să declari că nu te interesează chestia asta, ci doar să joci cît te-or duce braţul şi neuronul, evident singurul. Ei bine, după ce sesizasem anomalia asta, în loc să mă liniştesc şi să mă uit nu ca la competiţie, ci ca la Lacul lebedelor”, m-am pus la sperat, fix ca boul: că meciul cu Penetta, că poate şi cu Şarapova, că sigur cu Radwanska, mai ales că asta era deja eliminată. Cînd colo, ce să vezi? Constănţeanca ştie una şi bună: că joacă nu ca să cîştige, ci aşa, dacă tot au chemat-o ăia, cumva din obligaţie. Adică, lucru vizibil în fiecare game, i se rupe fix în paişpe, ba şi într-un mare fel. După fiecare meci de rahat (aţi socotit cît de multe-s astea în comparaţie cu celelalte?) apare panarama sportivă şi zice că a avut draci, că nu s-a aşteptat la nu ştiu ce, că n-auzea, tot de draci, ce-i zicea antrenorul, (başca şi că probabil nu-nţelegea, că doar individul nu s-a-nvrednicit să înveţe româna aia din 14 cuvinte pe care-o cunoaşte panarama sportivă!), mă rog, fiţe d-astea, de constănţeancă. Păstraţi-vă, vă rog, dragostea şi emoţiile pe care vi le produc Halep nealterate. Pe mine m-aţi pierdut. Pur şi simplu, de azi încolo mi se rupe de ea exact cît i se rupe ei de tenis şi de noi. Rămîn la dragostea mea veşnică, Maria Şarapova, una şi frumoasă, şi deşteaptă, şi, culmea!, o mare sportivă.

 

Fiţi sociabili!