Tata lu’ Mama Proștilor

Probabil am mai expus ideea asta a mea fixă rău de tot, conform căreia orice succes sau insucces al echipei iubite sau al sportivului preferat n-are nici un haz dacă nu e însoțit și de moartea caprei. De aceea, dincolo de înfrîngerea pe deplin meritată a Real-ului de Madrid în fața Ajax-ului, am depășit momentul în sine și am ținut din toată inima cu Ajax în dubla halucinantă cu Tottenham, în ideea că acesta va ajunge în finală, iar acolo va înjunghia capra pînă o să-și dea obștescul sfîrșit. Capra fiind, evident, Barcelona, care n-avea cum (ziceam și eu, și alte sute de milioane de „pricepuți” în ale fotbalului) să rateze prezența în finala Champions’ League. Iar odată ajunsă acolo, conform scenariului meu, urma să fie alergată ca hoții de copilăraia olandeză, pînă cînd limbile Piticului și ale Canibalului aveau să ajungă pînă pe iarbă.

Numai că toată povestea a suferit modificări structurale, ba încă de două ori, întrucît nici Barcelona, nici Ajax, nu au ajuns în finală. Important însă e că moartea caprei a survenit încă mai devreme, ba încă și în urma unei faze de un umor pe deplin cretin, întreaga bandă de neisprăviți fiind umilită ca la un meci disputat în curtea școlii. Mai exact: a școlii ajutătoare! Fiindcă numai niște băieți cu probleme grave puteau lua așa un gol la care, cu miimi de secundă înainte de a se înscrie, doi dintre ei, numiții Gerard Pique și Marc-Andre ter Stegen, păreau să-și spună bancuri!… cu vădita convingere că nimeni n-o să bată, într-o perioadă previzibilă de timp, cornerul ăla! Probabil că domnul Shakiru’ n-a apucat să-i zică ăluilalt și poanta finală, că a văzut, primul, o minge venind spre ei. Oricum prea tîrziu. Așa că îi declar aici, pe amîndoi, SPORCi onorifici, și le acord ex aequo și titlul simbolic de Tata lu’ Mama Proștilor.

Fiţi sociabili!