Ţara ca o pradă

Continuăm publicarea unor extrase elocvente – şi, se pare, premonitorii! – dintr-un raport trimis Berlinului, din Bucureşti, în 1940 de către o sursă pendinte serviciilor secrete hitleriste, care vedeau România „ca o pradă”.

Balcanismul, înapoierea, lipsa unei conştiinţe civice, corupţia conducătorilor sînt considerate „tare genetice” ale românilor. Concluzia, singura posibilă: transformarea României într-o colonie a Reichului! „Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich cîtă vreme acesta va curge. Prin aceste exporturi româneşti vor fi asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atît. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decît jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decît cel din Germania. De asemenea nu sînt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi prin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă e nevoie de un discipol dornic de învăţătură, care să fie capabil de dezvoltare, asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Această viziune trebuie mai întîi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de pînă acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astîmpărarea foamei, în loc să se străduiască să-şi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a Bisericii Ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că ortodoxia se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată, ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta e nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule, prost exploatate, să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru, care acum leneveşte, să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mari armate de muncitori care să modernizeze sistemul de drumuri, extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România. (…) Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rîndul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestora să fie crescut. De asemenea, nu ar trebui să fie întîmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu e nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care, printr-o organizaţie centrală de intermediere, în mod planificat să fie orientat către România. Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti, fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabile de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului. Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea, astfel încît să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul nu trebuie să lase să-i scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa”.

Planurile, dorinţele belicoasei Germanii nu au fost îndeplinite complet. Repet, livrările româneşti să fie achitate de nemţi în monedă forte. (Nu la fel s-au petrecut lucrurile  după 1944, sub cizma sovietică).  Din păcate, statutul de „colonie” a Europei bogate urma să fie desăvîrşit, se pare, după ’90. De atunci încoace, cu complicitatea criminală a succesivilor conducători ai noii Românii „democratice”, Ţara a pierdut de două ori mai mult – scriu economişti şi istorici credibili – decît însumează birurile, prăzile de război şi alte datorii impuse de cei care ne-au cotropit şi jefuit în cursul întregii noastre istorii, de la romani, la turci, austrieci şi la sovietici. Ce relativ e Timpul! 28 de ani, iată, înseamnă dublu faţă de două milenii!?

 

 

 

Fiţi sociabili!