Tanti Lipă, canotista

Pentru că sporc-ul românesc nu poate trăi exclusiv din mari performanţe (aflate oricum pe cale de dispariţie), de foarte multă vreme încoace şi-a găsit o resursă nebănuită nici măcar de noi o bună bucată, darămite de lumea civilizata: scandalul. În loc de trofee, medalii, calificări, o ducem tot într-o mahalageală. Chestia şi mai tare e că printre protagonişti se află nu nişte murături, nişte frustraţi de propriile neîmpliniri, ci ditamai performerii despre care tare ne place să zicem că sînt adevărate monumente ale sportului românesc. Printre ei, legenda canotajului românesc, Elisabeta Lipă, devenită (doar ea ştie cum!) tehnocrat cu acte în regulă, adică ministru al Sportului în cel mai nenorocit Guvern pe care l-a avut prea răbdătoarea noastră ţară. Lu’ Tanti Lipă nu-i scapă nici un prilej de a scoate la lumină mahalagioaica din ea, pe fondul lipsei de carte pe care o au marii sportivi, în general. Iar Generalii (grad pe care îl deţine şi distinsa, că doar n-o fi mai proastă ca Ilie Năstase ori Nea Tata Puiu) parcă şi mai şi. De parcă n-ar fi fost de ajuns scandalul pe care ministreasa l-a provocat acum cîteva luni, cînd interzisese intonarea imnului României în România (!!!), iat-o acum sărind la beregata Mariei Olaru (ea însăşi cu statut de monument cu drepturi depline) live la Digi Sport, joia trecută. Pretextul?? Desigur, dezvăluirile Mariei Olaru din mult mediatizata-i carte, despre tratamentul nu tocmai tandru la care erau supuse gimnastele. Doamna ministru Lipă o ţinea sus şi tare că Maria minte. Că, adică, Belu nu le cîrpea şi că Bitang nu le făcea vaci şi idioate. Acu’, stai şi te-ntrebi: de unde ştie Lipă mai bine decît Olaru? Că ea era pe ape cînd Olaru era în sală. Sau e vorba doar de reflexul cretin de a ascunde gunoiul sub un preş cît mai gros? Reflex pe care Tanti Lipă, canotista, pare a-l fi căpătat odată cu funcţiile. O fi făcînd parte din fişa postului?

 

 

Fiţi sociabili!