Suspendare sau puşcărie?

În urmă cu nu foarte mulţi ani, aş fi fost în stare să mă bat cu toată lumea de pe lume, dar mai ales cu selecţionerul reprezentativei, pentru titularizarea (care de altfel s-a şi petrecut de cîteva ori) la Naţională a numitului Gabi Mureşan, în care vedeam, cel puţin în privinţa devotamentului, a implicării în joc, un nou Cornel Dinu. Ulterior mi-am mai domolit patosul, apoi chiar m-am dezumflat de-a binelea, pentru ca în ultima vreme să fiu tot mai convins că pentru o bună bucată de timp Dumnezeu mi-a luat minţile! A-l compara pe uriaşul Cornel Dinu cu Mureşan mi se pare acum chiar o blasfemie, singura asemănare, cît se poate de vagă, între cei doi putînd fi considerată eventual doar tendinţa către un joc mai dur decît la majoritatea celorlalţi fundaşi. Dar cu cît căutăm să analizăm mai în profunzime, cu atît mai mare se vede deosebirea dintre cei doi, pentru că în timp ce Dinu avea un soi de duritate perfect umană, în limitele unei educaţii totuşi sportive, Gabi Mureşan pare desprins direct din paleoliticul în care omorul era o activitate cotidiană. Ceea ce a comis dumnealui împotriva lui Rusescu nu a fost un fault de joc, din gama timorării adversarului, aşa cum fac destui fundaşi (Pepe ori Ramos reprezintă cel mai bine specia), ci o veritabilă tentativă de omor. Am urmărit de multe ori scena şi pot să afirm fără ezitare că a fost 100% premeditare, intenţie indiscutabilă. Pe lîngă asta, ce a făcut „Canibalul” în Premier League şi la Mondial sînt gesturi de tandreţe. Iar dacă ăstuia i s-au dat vreo patru luni de suspendare, cum de se mai găsesc cretini care să grohăie că cele 16 etape cu care s-a ales Mureşan sînt o exagerare? Păi dacă făcea aceeaşi chestie in tribune sau la cîrciumă, nu făcea pîrnaie? 

Fiţi sociabili!