Sultanii de tranziţie

În lucrarea sa „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, Bogdan Murgescu aduce în actualitate – în valori monetare echivalente – mărimea tributului (haraciului) plătit de Ţările Române Înaltei Porţi. Maximul de plată este achitat turcilor începînd cu 1583 şi atinge un „nivel  istoric” în anul 1703. Tributul era plătit în „galbeni” – fiecare  monedă avînd cca. 3,5 grame de aur – şi atinsese în acel an de „vîrf de plată” – sub domnitorul-martir Brâncoveanu (un soi de „Ceauşescu”, mazilit şi el pentru că era prea bogat, prea sigur pe sine, prea deranjant, prea mîndru), cantitatea de 364 kg. de metal preţios. Echivalent, azi, cu suma de 5,95 milioane de dolari. Foarte puţin, iertaţi-mă, dragi cititori, faţă de dimensiunile furtului intern & extern, post-decembrist! O să vedeţi, în continuare.

Ei bine, similitudinea cu situaţia României post-decembriste e de-a dreptul stridentă! Pas cu pas – cu evidente complicităţi (ca să nu zic, pe şleau, „trădări”?) interne, „cetăţile” care pot asigura independenţa şi demnitatea unei naţiuni moderne (care îşi cîştigă azi lupta, locul pe hartă, nu cu ziduri groase de piatră, ci cu stabilitate, cu producţie, profit şi export) au fost fie închise, fie înstrăinate. Mă refer la acele ramuri industriale ce nu erau – să fim serioşi! – chiar toate, la unison, „un morman de fier vechi”. Să nu mai pomenesc de înstrăinarea fără noimă a resurselor. Există, însă, şi deosebiri între cele două epoci istorice oarecum similare. Pe vremea turcilor, Principatele erau, culmea, producătoare! Şi – voit, nevoit – exportatoare! Numai din Moldova plecau spre Stambul, anual – scriu cronicarii – sute de cai, mii de oi şi mii de vaci, piei de animale, peşte, tone de miere şi de ceară de albine! Mai că-mi vine – iubit cetitor – să-mi iau cîmpii, din pricină că nu mai pricep nimic din istoria românilor. Aveam, la oameni, în micile lor gospodării primitive, mai multe animale la 1600 decît avem, decît avem urmaşii lui Ştefan, la 2016!? Asta e aproape aberant! Dar real. Azi, sîntem o populaţie fără busolă, un trib de emigranţi. Şi o turmă de consumatori ai producţiei (alimentare, dar nu numai) livrată nouă de ţările bogate, cu supra-producţie. În sens mai general, aş putea propune un paradox: noi, românii, eram mai liberi, mai autonomi sub „atîrnarea” de Islam, de păgîni! Apropos de „păgîni”! Zîmbind, desigur – şi, aici, comit un simplu exerciţiu intelectual de demnitate naţională – apelez, utopic, la istoria contrafactuală: oare cum ar fi reacţionat Ştefan cel Mare la comanda Înaltei Porţi Europene de a primi, hrăni, integra, o cotă de mii de refugiaţi păgîni!? Sînt convins că i-ar fi pus să tragă la jug şi să semene, pe ogor, ghindă, cum a făcut cu fudulii nobili polonezi – creştini! – după lupta de la Codrii Cosminului. Dar unde e (un) Ştefan!?

Cireaşa (tare amară!) de pe tortul acestui text abia urmează! Tributul plătit de noi doar către Înalta Poartă Americană (am însumat aici numai „ţepele” celebre,  Bechtel şi Microsoft!) echivalează cu banii plătiţi, cumulat, de toate cele trei ţări române către Stambul timp de 110-120 de ani (e vorba de maxim 10 milioane dolari/an)!!!  Incredibil, nu!? Matematic – pentru cei neconvinşi, adaug (după analizeeconomice.ro) şi cifrele doveditoare: suma – actualizată – plătită, anual, în Evul Mediu, Porţii, de un principat român între anii 1500-1700, varia între două şi (maxim!) cinci milioane de dolari. Altfel spus, nişte „bani de ţigări” pentru ai noştri politicieni de după 1990. Gen Hrebenciuc, Pinalty etc. De aceea propun imperios, presei, înlocuirea expresiei oarecum umilitoare de „baron de tranziţie”, cu cea, respectuoasă, firească, pe deplin meritată de aceşti „băieţi deştepţi”, cea de „sultan de tranziţie”. Ce Murad, ce Suleiman? Ăştia, padişahii vremii, aşteptau cuminţi, ca proştii, ca pensionarii noştri, pensia,  haraciul anual. Ai noştri, ca brazii, să ne  trăiască! S-au servit singuri. Că ei ştiu ce (şi cît) vor!

P.S. Breaking news! Andreea Marin a divorţat de turc! Minune dumnezeiască! Că aveam tot mai dese insomnii, griji, pe tema asta.  Vestea bună: „Zîna surprizelor” ne repară, oarecum, mîndria naţională feminină, şifonată, orişicît, pe la 1600 (ce vă ziceam, mai sus?) de ambiţioasa doamnă Ecaterina Movilă, cea care s-a plîns, capturată, violată, fiind, de turci cu grele lacrimi: „Boieri, boieri… ruşinatu-m-au, păgînul!”. Vestea rea (după timesnewroman.ro): turcii cer, musai, altă doamnă, la schimb: anume, pe Răduleasca! Vestea, una chiar indiferentă pentru mine: Las’ că îi va bate pe turcaleţi banul Bănică (că ăsta chiar se pricepe la bătut)!

 

Fiţi sociabili!