Strîmbii

Am urmărit echipa (oarecum) de fotbal Dinamo București în toate partidele disputate în sezonul curent și vă mărturisesc că n-am înțeles mai nimic din ce mi-a fost dat să văd. În poartă e vraiște, fundașii treji sînt mai năuci decît Tamaș mangă, la mijloc este singurul fotbalist din lot, Nistor, iar în față probabil că nimeni nu le-a explicat băieților ălora că atacant înseamnă ăla care o dă în ațe.

Dacă ar fi să căutăm o explicație, dincolo de calitatea materialului uman de pe gazon, atunci ar trebui să ne întrebăm de unde dracu’ a izvorît ăla care se ocupă de echipă pe considerente de rudenie cu fra’su’ care e primar, de unde mama dracului a izvorît numitul Alexandru David, care cică e președintele clubului și, în general, cît de nesecat e izvorul de securiști deghizați care e musai să încalece echipa Miliției…

Peste toate, ca o dovadă că între ăștia și fotbal nu există absolut nici o legătură, în loc să lase naibii antrenorul, care o fi ăla, să-și vadă de treabă, ăștia nu se mai opresc din ghidușiile alea cu „Dinamo nu se refuză” (și de aia salariul e comparabil doar cu județeana), cu „cîine pînă la moarte”, cu „eternul căpitan”, încît ajungi să te întrebi dacă ăștia or fi normali la cap, din moment ce-l plimbă (ei, nu chiar ei, dar servitorii lor din galerie…) pe căpitanul de echipă pe la nu știu ce moaște și-l pun să jure că nu pleacă pîn’ la pensie de la panarama de echipă. Ba au mai pus niște moaște și pe post de antrenor, încît să fiu al naibii dacă eu nu mă aștept ca în miezul vreunui meci să vedem și niscai ritualuri Voodoo prin dosul băncii de rezerve. Nu, nu ăla-i Strîmbu’, ci tot ce e în jurul lui Dinamo e strîmb rău. Iar îndreptarea nu cred că se poate produce decît prin desființare.

Fiţi sociabili!