Stones 50

Rolling StonesDe ziua mea, cu vreo trei săptămîni în urmă, cadoul care m-a distrus psihic a fost un film. Titlul acestuia este „Sweet Summer Sun-Hyde Park Live”, în regia lui Paul Dugdale. Aţi ghicit: este vorba de un montaj realizat cu prilejul celor două concerte pe care The Rolling Stones le-au susţinut acasă, la Londra, pe 6 şi 13 iulie 2013, în încheierea primei părţi a turneului mondial început în 2012, prilejuit de împlinirea unei jumătăţi de secol pe scenă. Filmul are, dincolo de concertele în sine care sînt realmente fabuloase, cîteva inserturi cu vocile celor patru Stones oficiali, plasate la început, la mijloc şi la finalul peliculei, în total vreo 6-7 minute. Absolut senzaţionale sînt spusele „veteranului” Charlie Watts la sfîrşit: „Mă gîndesc, uneori, că aş putea muri pe scenă, ceea ce, la urma urmei, nici nu ar fi chiar atît de rău. Rău ar fi dacă ar muri vreunul din ăia trei din faţa mea”. Ăia trei, adică Mick Jagger şi Keith Richards (care împlinesc 71 de ani în iunie, respectiv iulie anul ăsta) plus Ronnie Wood, „juniorul” care face doar 67 de ani în 2014. Charlie Watts e cu adevărat veteran, împlinind 73 tot în acest an. Ei bine, aceşti patru domni cîntă în Hyde Park, în faţa unei audienţe alcătuite 100% din fani devotaţi, de pe la 4 pînă la vreo 90 de ani! Concertul precedent din Hyde Park avusese loc în… 1969! În memoria fostului membru al grupului, Brian Jones. Cu acel prilej, apăruse prima oară şi înlocuitorul acestuia, Mick Taylor. Pe care, după 44 de ani, îl putem vedea şi noi alături de ei pe scenă, în „Midnight Rambler” şi „Satisfaction”. Am înţeles de ce Taylor nu a rezistat alături de ei, fiind înlocuit cu Ronnie Wood în anii ’70: fiindcă e gras, nu aşchie ca cei patru actuali Stones. Într-una din cronicile acestui uluitor concert, nu este de mirare că autorul, Rene Spork, propune ca Rolling Stones să fie incluşi în patrimoniul UNESCO, alături de piramide şi de Stonehenge! Cică nu doar din cauza vîrstei! Ci, mai ales pentru valoarea lor veşnică şi universală.

 

 

Fiţi sociabili!