Sportul educă? Nu pe toată lumea!

Prima parte din titlu, aceea cu interogația, e mai degrabă retorică, întrucît este indiscutabil că pe un mare număr dintre sportivi (profesioniști sau amatori, n-are importanță) sportul i-a schimbat radical, fiind un mijloc de educație cît se poate de eficient. Vorbesc în primul rînd despre sporturile de echipă, întrucît cele individuale (înot, tenis, gimnastică etc.) sînt exact opusul acestora, cultivînd în primul rînd egoismul. În cele de echipă, însă, copiii devin altruiști, generoși, devotați colectivului, ceea ce nu poate fi decît benefic pentru dezvoltarea lor. Iar în interiorul unui colectiv, ceea ce numim „lucrul în echipă” (principala calitate pe care o caută mai toți angajatorii) devine sinonim cu însăși performanța. În cazuri extreme, odată integrat în colectiv, copilul învață și cum să-și organizeze propria existență, cum să-și împartă timpul între antrenamente și restul activităților, în primul rînd școala, învață să mănînce (adică și ce e bun și sănătos, dar și cum să folosească furculița și cuțitul), învață chiar și cum să se adreseze diferitelor persoane cu care intră în contact.

Nu rîdeți, am avut colegi de echipă la fotbal (unii ajunși chiar vedete pe la echipele lor, nume importante în fotbalul românesc) care la primele antrenamente, pe la 12 – 14 ani, erau de-a dreptul sălbatici! De-a dreptul inexplicabil este, însă, cum alții, deveniți în plan sportiv un fel de zei, de legende, de statui în viață, după ce au cucerit și toate trofeele posibile, rămîn tot niște sălbatici.

Vreți nume? Notați: Cristiano Ronaldo și Lionel Messi, care dacă n-au cîștigat și anul ăsta, al 11-lea la rînd, trofeul de fotbalistul anului, au considerat că n-au de ce să participe la Gala FIFA, chiar dacă figurau în echipa ideală a sezonului trecut. Pe ăștia doi fotbalul nu a reușit să-i educe. Vă miră?

 

 

Fiţi sociabili!