Pandemia (și implicit dispariția concertelor) a generat o absolut salutară epidemie de reeditări ale unui număr impresionant de capodopere deja străvechi, adică mai bătrîne de 50 de ani, explicația fiind că neputînd nici circula și nici să se adune în studiouri de înregistrări pentru a produce marfă proaspătă, muzicienii trebuiau să-și facă de lucru, nu atît pentru bani, ci pentru a se menține în priză.
Moda a prins și parcă se și amplifică, iar asta nu poate decît să ne bucure, deoarece valul de subproduse muzicale parcă s-a diminuat, iar cei tineri se întîlnesc cu titluri și nume care altfel poate ar fi dispărut. Numai săptămîna trecută au reeditat albume și Jethro Tull, și Pink Floyd, și Ten Years After, și Status Quo, și încă foarte mulți alții, ceea ce zău că e minunat. Asta ar fi partea de bucurie din titlul de azi. În alt context, mirarea mă cuprinde cînd văd că la niscai televiziuni „de știri” nu trece nici o săptămînă fără vreo nouă apariție a Shakirei și a vreunui nou cîntecel gen „Ala-bala-portocala” (cu texte ca pentru copiii cu grave probleme) în care doamna asta se tînguie că bărbat-su a lăsat-o cu copiii și cu datorii la fisc, cu rate la bănci, și s-a cărat cu una pe care în alt cîntecel o amenința că o așteaptă Iadul! Dincolo de orice, poate măcar acum, cînd RTV o dă săptămînal, să înțeleagă și cîțiva dintre dv. că între muzică și gemetele, tînguielile și amenințările columbiencei ăsteia distanța e galactică. Nu intru în detalii despre textele ca pentru școli ajutătoare și melodiile tot așa, ci zic doar că doamna n-are pic de voce.
Sperietura este cînd deschizi site-ul de bilete la concerte și vezi că în timp ce lumea normală reeditează ce spuneam ceva mai sus, în România aceluiași an 2023 se vînd bilete pentru sen-za-ți-o-na-la revenire pe scenă a unei bande feminine numite ASIA și a grupului infracțional-muzical Generic!
