Vă spuneam săptămîna trecută că 2026 e un an prolific, mai ales în materie de muzică. Dacă anul acesta vom avea ocazii diverse de a ne vedea artiștii preferați (sau artiști care ne pot deveni preferați), cred că e bine să ne concentrăm și pe materialele discografice care se vor lansa în acest an. La 23 ianuarie, de exemplu, grupul Megadeth va lansa cel de-al șaptesprezecelea disc de studio, ultimul, cel care marchează o reconciliere istorică după patru decenii de orgolii interne. Produs de Dave Mustaine și Chris Rakestraw, albumul Megadeth se bazează pe ”legacy”, fiind marcat de prezența dură a lui Vic Rattlehead – mascota trupei -, dar și de cea a chitaristului Teemu Mäntysaari sau a basistului James LoMenzo.
Și legenda Van Morrison a anunțat la finalul anului trecut lansarea discului ”Somebody Tried to Sell Me a Bridge”, bazat pe reinterpretări ale unor standarde de blues. Cu siguranță ne vom bucura de el la Discuri de Top!
Pentru cei tineri, dar nostalgici, se pare că Lana Del Rey a pregătit un material discografic potrivit, de data aceasta în stil country. ”Stove” va fi lansat în curînd, iar muzica se anunță de-a dreptul provocatoare.
Revenind la clasici, Peter Gabriel ne-a surprins încă din primele zile ale lui Gerar cu un anunț: lansarea fratelui „în oglindă” al lui ”i/o”, din 2023 – ”o/i”, un album despre tranziție, despre AI, despre vremurile tot mai ciudate pe care le trăim. Deja ne bucurăm de primul single al discului – ”Been Undone”. Vor urma și altele, lansate, ca de obicei, în ritmul fazelor lunii.
Blondie revine, după nouă ani, cu ”High Noon”, primul disc de la transformarea în praf de stele a lui Clem Burke. Se anunță a fi un disc „în dulcele stil clasic”, adică știm la ce să ne așteptăm, dar nu mai contează, pentru că ne-au lipsit.
Și Gorillaz va lansa, la 27 februarie, discul ”The Mountain”, prin propria lor casă de discuri, Kong. ”The Mountain” este un proiect atipic, cu numeroase colaborări (artiști ca Sparks, Anoushka Shankar, Bizarrap, IDLES, Paul Simonon sau Johnny Marr) și include piese în mai multe limbi (engleză, arabă, hindi, spaniolă și yoruba). Cel puțin interesant!
Și Massive Attack, revelația anilor ’90, au anunțat de curînd lansarea unor materiale strînse cu grijă în ultimii ani – „materiale care merită să vadă lumina zilei”, însă nu și pe platforme de streaming care investesc în tehnologie militară.
Zvonurile circulă că vom avea mult mai multe discuri decît cele enumerate aici (logic!), unele de la artiști precum Ringo Starr, Tony Iommi, Gojira, Muse, Bruce Springsteen, Bryan Adams sau Deep Purple.
Un lucru e cert: pînă la apariția acestor discuri există suficient material „vechi” de ascultat și de analizat. Și de împărtășit celor care știu să asculte. Audiție plăcută și-n 2026! (Peter Gabriel. Foto: Navad Kander via Facebook)
Alexandra Cuza