A început ca secretară la compania înființată de Beatleși, Apple Corps., a luat parte la celebrul (și ultimul) concert de pe acoperiș al celor patru, a dactilografiat versurile pentru Get Back, ba chiar a făcut parte din corul de voci al Hey Jude. Mai tîrziu a ajuns să locuiască cu George Harrison și Pattie Boyd la Friar Park. A fost acolo în momentele-cheie ale istoriei Beatles, chiar și în cel mai nefericit context, cel al dizolvării trupei. La începutul anilor `70, ajungea mîna dreaptă a celor de la The Rolling Stones, imediat devenind tour manager-ul lor de încredere. De aici a luat naștere o carieră fulminantă, ajungînd să lucreze pentru Bob Dylan, Santana, Crosby, Stills, Nash & Young sau Fleetwood Mac. A inspirat piese precum Miss O`Dell (Harrison) sau Pisces Apple Lady (Leon Russell), iar eu am avut ocazia, într-o seară de aprilie, să intru în lumea ei, a lui Chris O’Dell. Pentru cîteva minute, am trăit tot ceea ce mi-a povestit și am pierdut noțiunea timpului.
,,Nu aș schimba nimic în viața mea, chiar dacă aș putea da timpul înapoi”, mi-a spus ea. Viața unui artist este mereu complicată, dar cea a aproapelui său este și mai încîlcită. În ciuda acestui fapt, dar și a vremurilor sălbatice în care O’Dell a trăit, aceasta nu are nici un regret și spune că ,,norocul mi-a surîs pe cînd aveam doar 20 de ani, am lăsat America pentru Mecca pop-culture – Londra”.
Alexandra Cuza: Care a fost background-ul muzical în copilărie și cine ți-a inspirat pasiunea pentru muzică?
Chris O`Dell: Tatăl meu era devotat muzicii. Iubea sound-ul country, dar se regăsea și în muzica lui Jerry Lee Lewis sau Elvis Presley. Tatăl meu a fost o figură extrem de importantă în formarea mea, mai ales din punct de vedere cultural. În casa noastră se asculta mereu muzică. Elvis a fost cel care mi-a deschis ,,apetitul” pentru rock&roll, mai tîrziu descoperind Motown și muzica R&B, care, de fapt, a inspirat și grupul The Beatles. Totuși, muzica s-a schimbat cînd au apărut ei…
A.C: Îți amintești cînd i-ai auzit pentru prima dată?
C.O: Nu chiar, dar îmi amintesc că o prietenă apropiată mi-a cumpărat albumul lor de debut, proaspăt lansat, eu fiind pe atunci în imposibilitatea de a mi-l procura. Din acel moment nu m-am mai despărțit de muzica lor. Era ceva atît de diferit, erau fresh, erau cool!
A.C.: Sînt curioasă cine era Beatle-ul tău preferat la începuturi…
C.O.: Pe atunci credeam că Paul [McCartney] este cel mai carismatic. Să fim serioși, cine n-ar fi afirmat același lucru? Totuși, fiecare era special în felul său. De asemenea, mă intriga orașul lor, Liverpool. Nu-mi puteam da seama ce fel de loc era acesta, avînd în vedere că muzica lor era atît de diferită. Așa că am început să caut tot felul de informații despre UK și cultura pop. Totul mi se părea interesant și inedit. WOW!
A.C.: Acum mai există un Beatle preferat?
C.O: Astăzi, cred că e George [Harrison]. Recent am început să citesc ultima carte lansată de Peter Brown, mîna dreaptă a lui Brian Epstein, carte care conține, de fapt, transcrierile tuturor interviurilor importante, acordate de-a lungul timpului de oamenii din jurul Beatleșilor. Un pasaj mi-a atras atenția în mod special și cred că se aplică și în cazul meu. Mal [Evans] fusese pus în postura de a răspunde aceleiași întrebări: ,,Beatle-ul meu preferat este, cred eu, ultimul cu care am interacționat.”
A.C.: A urmat primul tău job serios, la casa de discuri americană Dot Records. Ușile s-au tot deschis pentru tînăra Chris O’Dell și ai avut ocazia de a-l cunoaște mai tîrziu pe Derek Taylor, ofițerul de presă al Beatleșilor. Ce a urmat, e istorie…
C.O.: Cu siguranță, Derek a avut un cuvînt important de spus în formarea mea [rîde]. Insistența și persistența lui Derek m-au adus la Londra, în 1968, chiar dacă nu a fost deloc simplu pentru o tînără de 20 de ani să plece în necunoscut. La un moment dat am cedat. Ce se putea întîmpla? Ba chiar mi-am vîndut colecția de discuri pentru un bilet de avion și cîțiva bani de buzunar. Odată ajunsă, parcă totul s-a întîmplat fără voia mea. George spunea mereu că universul e cel care decide pentru noi. Așa a fost să fie… Norocul mi-a surîs, am lăsat America pentru Mecca pop-culture – Londra.
A.C.: Cu alte cuvinte, jobul oferit la compania Apple a fost șansa vieții tale. Îți mai amintești primele zile acolo?
C.O.: Bineînțeles! Țin minte prima zi, era luni, iar în holul cel mare erau John [Lennon] și Yoko, nedezlipiți. Apoi, a apărut Paul.
A.C.: Doi dintr-o lovitură din prima zi!
C.O.: Exact! A fost atît de ciudat să-i văd în fața mea și să-i privesc ca pe niște oameni obișnuiți. Erau ei, oamenii, nicidecum punctele acelea mișcătoare de pe scenă care isterizau fanii (rîde).
A.C.: Treptat, ai ajuns să faci parte din familia Beatles. Paul te-a cooptat mai tîrziu în corul de voci al Hey Jude, ai fost prezentă pe acoperișul clădirii Apple într-un moment-cheie al grupului, apoi ai acceptat să te muți cu George și Pattie [Boyd] la Friar Park, devenind cei mai buni prieteni. Nu în ultimul rînd, ai fost prezentă la semnarea contractului de ,,adio” …
C.O.: Pot spune că m-am potrivit în peisaj! Am fost o mică piesă într-un puzzle uriaș.
A.C.: Despre concertul de pe acoperiș s-au spus multe. Mi-ar plăcea să aflu, totuși, cum l-ai privit tu. Ai fost printre puținele persoane care s-au aflat acolo, într-o zi extrem de friguroasă, neștiind că aceea avea să fie ultima apariție a celor patru…
C.O.: Să știi că frigul a făcut din acea zi ceva memorabil. Nu știu dacă are sens ce spun… Dar atunci așa am simțit. Cît despre prezența mea pe acoperiș, mă așteptam oricînd să fiu întrebată ”tu ce cauți aici?”. În afară de oamenii care priveau totul din clădirile vecine și cîțiva mașiniști au mai fost Maureen Starkey (soția lui Ringo Starr), Ken Mansfield de la Capital Records și Yoko Ono. Iar lîngă ei, aproape de horn, eram eu, înfrigurată, dar recunoscătoare. Nimeni nu s-a gîndit că acela e ultimul concert…
A.C.: Tot tu ai fost cea care a dactilografiat versurile piesei Get Back…
C.O.: Da! Eu sînt din Tucson, Arizona, și m-a intrigat teribil mesajul. ,,Get back to where you once belonged!” însemna să-mi dau demisia și să-mi văd de lungul nasului, nu-i așa?… Totuși, am rămas și am realizat că e doar o coincidență.
A.C.: După ruptura Beatles, în cale ți-au apărut cei de la The Rolling Stones…
C.O.: Da, am început să lucrez ca asistentul lor personal în 1971, iar în 1972 am luat parte la turneul de promovare a albumului Exile on Main St. în Statele Unite. Nici un alt turneu nu a egalat ce am trăit acolo. Începutul anilor ’70 a fost, probabil, cea mai bună perioadă pentru rock’n roll. Mi-a plăcut atît de mult viața în turneu încît am devenit tour-manager și m-am oprit din petrecut. Lucrurile deveniseră mult mai serioase, iar luxul distracției dispăruse. A fost intens, dar nu aș schimba nimic în viața mea, chiar dacă aș putea da timpul înapoi. (…)
A.C.: Ce sfat dai unui tînăr pasionat de muzică, care-și dorește cu orice preț să-și facă loc în industrie?
C.O.: Vremurile s-au schimbat, artiștii s-au schimbat, acum avem produse. Spiritul acela liber este tot mai greu de găsit, dar dacă dorința există, orice e posibil. Să-și urmeze visul, să aibă încredere în ceea ce-și dorește și să nu renunțe, pentru că tot ce vine din inimă implică pasiune. În plus, ca să-l cităm pe George, ,,totul este scris deja”.
O’Dell a continuat să lucreze în industria muzicală pînă la începutul anilor ’80, atunci cînd a decis că e timpul să se întoarcă la realitate. A reînceput studiile, devenind psiholog cu acte în regulă. În 2009 și-a lansat autobiografia ,,Miss O’Dell – Hard Days and Long Nights with The Beatles, The Stones, Bob Dylan and Eric Clapton”, iar acum pregătește lansarea unui film documentar despre viața sa.
Interviul cu Chris O’Dell va putea fi ascultat în întregime, dublat în limba română, la Radio Top Suceava (104.00FM sau radiotop.ro), în cadrul unei ediții speciale a ,,Discurilor de Top” sîmbătă, 27 aprilie, de la ora 19.00, și duminică, 28 aprilie, de la ora 18.00.
