La mulți ani! Vă doresc ca 2025 să vă aducă discurile și concertele pe care vi le doriți, la care visați, și mai ales să vă aducă banii care să vă ducă acolo, în fața cîntăreților și grupurilor cu care vreți să vă vedeți față în față. Vă mărturisesc că și eu am planificat deja plecarea la Festivalul de la Brezoi, care anul acesta are loc între 22 – 27 iulie și de la care am chiulit anul trecut din multiple considerente, primul fiind acela că marea mea iubire, Beth Hart, a chiulit și ea. Revenirea lui Beth, anunțată deja, m-a convins. Nu vă spun acum nimic despre celelalte nume de pe afiș, cum nici despre cine va veni la noi, la Festivalul de Blues organizat de Bobby Stroe și la Cetatea de Rock a Sucevei.
Vreau să spun două vorbe despre muzica asta despre care scriu eu aici și care pare să fi dispărut complet din sfera preocupărilor televiziunilor. Muzica cinstită, adevărată, a fost înlocuită pînă și la televiziunile cît de cît normale cu niște chestii nedefinite, o pretinsă ”muzică de petrecere”, pe un ritm unic, de horă sau de sîrbă, cu versuri jenante, adesea jegoase. Cîntăreți cu pretenții (nejustificate!) de tipul Smiley ori Andra, cîntă și ei niște chestii neidentificabile ca gen, Andra prestînd (ca la noi în sat, la bal!) de toate: singură sau în duet cu vreo alta, cu vreun popă, cu vreun copil, cu vreun orice, cînd ușoară, cînd populară, cînd colinde, cînd … Doamne ferește!
La urmă, vă prescriu un antivomitiv: grupul se numește (mai mișto nu se poate!) King Gizzard & The Lizard Wizard, e din Melbourne și e invitat mai mereu în festivaluri americane de marcă. Anul trecut au fost headliners la Red Rocks. Căutați-i, ascultați-i și bucurați-vă de un amestec nebun de alternativ, punk, funky și glam rock cum n-ați mai auzit. Vă dau și un titlu: ”Le Risque” (îl găsiți, video, și la mine pe Facebook). Un an bun!