Dacă săptămîna trecută îl omagiam pe John Mayall la trecerea sa Dincolo pe 22 iulie, cu doar cîteva zile mai tîrziu, pe 30, ultimul bluesman ”clasic” de pe partea cealaltă de ocean, Buddy Guy, a împlinit 88 de ani!
Existența lui nu a fost nici pe departe tumultuoasă ca a celorlalți eroi ai genului, în schimb a lăsat urme adînci în inimile și sufletele tuturor celor cu care a colaborat sau pe care i-a ajutat, i-a promovat, i-a acompaniat (a fost mulți ani muzician de studio în tinerețile sale la legendara Chess Records între 1956 – 1967, apărînd pe discurile lui Howlin` Wolf, Muddy Waters, Sonny Boy Williamson etc. și etc.), colegii și criticii înțelegînd finalmente că stilul său de a cînta la chitară este unic și inconfundabil. De aceea, clasamentul revistei Rolling Stone îl plasează pe locul 27 între cei mai mari 100 de chitariști din blues-pop-rock. Deși născut în Louisiana, Buddy Guy este plasat de specialiști în miezul curentului Chicago, pentru că s-a mutat acolo în 1957, la 21 de ani. Se declară puternic influentați de el mai toți coloșii genului: Jimi Hendrix, Jimmy Page, Eric Clapton, Jeff Beck, Keith Richards etc. A obținut opt Grammy-uri pentru discurile sale, dar și un altul pentru întreaga carieră. A fost invitat de președintele Barack Obama care l-a omagiat la Casa Albă și a acceptat să cînte cu Buddy Guy clasicul ”Sweet Home Chicago”.
Pentru mine, el va rămîne cel care a dat suprema definiție a blues-ului: ”Blues-ul e ca mama: îmbătrînește. Dar poți doar pentru atîta să nu o mai iubești?”. Aștept să-l văd cîntînd și dincolo de 90 de ani. Și mai sper să apuc ziua cînd o să-l văd în concert. (Foto: Grammy.com)
