SPORCul suprem are două rîturi

Ani de zile, în această rubrică şi-au făcut loc fel de fel de dihănii încălecătoare pe prea generoasa spinare a sportivilor, cîteva nume revenind aici aproape obsesiv, şi asta nu fiindcă eu aş avea obsesii, ci pentru că este o veritabilă competiţie între ei, clienţii aproape permanenţi ai rubricii, fiecare încercînd cu orice prilej să demonstreze că mai SPORC decît el pe lume nu-i. Cîţiva parcă s-au impus, totuşi, fie prin frecvenţa apariţiei (alde Piţi, Gigi, Naşu’, Corleone), fie prin calitatea prestaţiei SPORCeşti, categorie cumva mai selectă, cuprinzînd şi nume precum Ţiriac ori Ţopescu. Săptămîna trecută mi-au sărit însă în ochi (şi-n timpane) doi sporci supremi, de fapt o creatură unică, după vorbă, după port, senzaţia fiind că e prevăzută cu două rîturi. Ăsta era singurul element care te ducea cu gîndul la două vietăţi diferite: faptul că grohăielile izvorau din dosul a două rîturi. Restul, adică mesajul, apucăturile, justificările şi mai ales gradul de nesimţire incomensurabilă erau unul şi acelaşi la ambii purtători de rît. Este vorba de numiţii Gaţu Cristian şi Copos George. Doi asasini fără scrupule, doi profitori groteşti ai panaramei de democraţie cu care tot ei şi alţii ca ei ne-au pricopsit. Ceea ce au comis aceşti doi infractori, adică asasinarea cu sînge rece a unora din cele mai frumoase legende ale sportului românesc, ar fi avut ca urmare pedepse exemplare în orice societate normală. În loc de asta, privesc stupefiat cum spurcăciunile astea îmbătrînite în rele se tînguie pe la televiziuni, ba parcă ne şi îndeamnă să-i compătimim. Un „general” (specie din care mai fac parte şi alde Iordănescu, Lipă, etc.) cu mingea, Gaţu, şi un profitor utecist, Copos, în loc să fi înfundat pîrnăile (vă reamintesc de tentativa de mituire a arbitrilor danezi, opera lui Gaţu, cît despre Copos, ce să mai vorbim) cînd trebuia, au distrus Oltchim şi Rapid. Subminarea economiei naţionale se pedepseşte cu ani grei de bulău. Subminarea sportului de ce nu figurează în Codul Penal?

 

 

 

Fiţi sociabili!