Spioana Saveta (II)

O recentă apariţie editorială („O lume secretă – mari spioane din secolul al XX-lea”) ne lămureşte – parţial – despre motivaţiile, opera şi cariera unor importante spioane bolşevice.

Surpriza mea – şi a voastră, cred – este prezenţa în rîndul celor mai eficiente spioane sovietice ale secolului XX a unei fete născute în Basarabia, în 1900! Să o cunoaştem! Deşi era de o frumuseţe cuceritoare, Elisabeta (numită, firesc, de prietenii ei români din copilărie… Saveta) nu era deloc genul marii îndrăgostite, „mînate prin furtunile istoriei de pasiunile şi impulsurile inimii şi trupului”. Despre Elisabeta, Pavel Sudoplatov, înalt responsabil al serviciilor secrete, scria: „Avea aerul unei europence ca la carte, aparţinînd marii burghezii, dar stăpînea şi arta de a-şi schima înfăţişarea, atitudinea şi comportarea, ca un cameleon”. Apoi, la 17 ani, s-a îndrăgostit de un terorist bolşevic brutal, Iakov Blumkin, care îl asasinase fără ordin pe ambasadorul german la Moscova, dar rămăsese, salutar, în graţiile lui Troţki. Cei doi se căsătoresc în 1930 şi sînt trimişi în Turcia, cu misiunea de a vinde manuscrise vechi din patrimoniul rus pentru a finanţa cu acei bani operaţiunile sovietice de spionaj din Orientul Mijlociu. Deoarece Blumkin deturnează fonduri către Troţki (aflat în exil în Turcia), Savetuca îl toarnă lui Stalin, care îl răpeşte din Turcia şi (aţi ghicit!) îl execută.

Ce ciudată asemănare cu „verişoara” ei bîrlădeancă, Ana Pauker, despre care se spune că şi-ar fi denunţat şi ea soţul, pe Marcel! Fără a purta mult timp doliu, femeia se căsătoreşte (e posibil să fi fost o căsătorie impusă!?) cu un alt agent influent, Vasili Zarubin. Oricum, în tot deceniul patru, cuplul – legendat subtil ca reprezentant ai unei firme cehe – bate în lung şi-n lat Europa şi America, locuind în hoteluri de lux, dînd recepţii somptuoase, cultivînd personalităţi occidentale importante. Cam ciudat pentru nişte „exilaţi”, nu cumva!? Astfel, ei racolează importante surse germane şi americane, Stalin însuşi numindu-l pe Vasili şef al spionilor sovietici din SUA! Elisabeta nu stă degeaba în America: devine o apropiată a familiei Oppenheimer şi îl convinge – nu se ştie dacă prin seducţie, şantaj ori ameninţare! – şi pe Gamow (un savant rus fugit în SUA în 1933), alt specialist de top implicat în proiectul Manhattan, să-i predea secretele bombei atomice. FBI-ul „s-a prins” abia în 1946, cînd Zarubina era deja în URSS. „Structura” creată în anii ’40 de către ea a funcţionat perfect ani de zile! Oppenheimer a continuat să „alimenteze” Kremlinul cu date secrete chiar după ce el „ieşise la pensie” şi nu mai era util.

Zarubina e considerată azi ca fiind adevărata autoare a „furtului secolului” – bomba atomică americană -, sacrificarea soţilor Rosenberg fiind doar o diversiune a Moscovei pentru a-i proteja pe savanţii americani cumpăraţi de Savetuca! O ultimă ispravă a eroinei noastre (mă rog… a lor!): tot Saveta i-ar fi băgat-o în aşternut, în 1943, lui Einstein, pe Margarita Konenkova, genialul evreu nerezistînd – încă nu ştim cu ce urmări! – farmecului devastator al blondei rusoaice lăsată ca „moştenitoare” de farmec, în America, de către basarabeanca Savetuca. Ea se va retrage, total, în umbră, la cerere, în 1946, la doar 46 de ani (azi, iată, vîrsta preferată de pensionare a multor miliţieni anonimi şi inutili din România).

Interesant – dar nu inexplicabil – este faptul că soţii Zarubin au fost rechemaţi pe neaşteptate la Moscova în 1944 de însuşi Stalin, în ciuda uluitoarelor lor performanţe spionistice. Motivul ? Un funcţionar de la ambasada URSS din Washington – dovedit ulterior ca schizofren – i-a pîrît lui Stalin pe soţii Zarubin că ar fi agenţi dubli! Ancheta ordonată de Stalin a durat şase luni şi i-a absolvit, corect, pe Zarubini de bănuială. Ca urmare, Elisabeta va primi, cu mare pompă, din mîna lui Stalin însuşi, ordinul Steaua Roşie, una dintre cele mai înalte distincţii militare sovietice. Retragerea voluntară a Elisabetei din serviciile secrete, în anul 1946, este considerată de unii istorici ca un semn al inteligenţei şi intuiţiei sale remarcabile (ori a unor informaţii pe care doar ea – şi nici măcar Stalin – le deţinea!): marea campanie antisemită care avea să lovească KGB-ul şi întreaga ţară după puţină vreme. Din 1946, scrie autorul, timp de 40 de ani, nimeni nu a mai auzit vorbindu-se despre această incredibilă, fascinantă „femeie din umbră”, pînă cînd, la 14 mai 1987, octogenara Saveta, redevenită – la dorinţa ei (ce semn de nobleţe!) – o anonimă oarecare, a murit într-un banal accident de circulaţie.

P.S. Mă încearcă – sincer vă zic, vă scriu! – două regrete. Ambele (mă tem) irezolvabile în vremea vieţii mele pămînteşti. 1. Şansa să o fi cunoscut, intervievat pe Savetuca. Dar cine – să fim sinceri – m-ar fi lăsat să vorbesc cu ea, la Moscova, înainte de 1987, anul morţii ei? Şi nici habar n-avusesem de această teribilă femeie. 2. Speranţa că ruşii vor deschide arhivele acelei epoci interbelice – ca orice ţară civilizată de azi – încît să pot descifra destinul, opera Savetei.

 

 

 

 

Fiţi sociabili!