Sorin Puha

Cetăţenii comunei Bilca s-au îmbrăcat în haine de scandal, au scos căruţele şi tractoarele din curte şi s-au apucat de făcut curăţenie prin localitate a doua zi după Sf. Ioan. Timp de şase ore, oamenii au strîns gunoaiele de pe o distanţă de 3,5 kilometri din albia pîrîului din care se captează apa care alimentează comuna. Cele 50 de persoane prezente la acţiunea de salubrizare, din care 14 beneficiare de ajutoare sociale, au cules cinci remorci de tractor şi un faeton cu tot felul de resturi aruncate de alţi cetăţeni, unii dintre ei din Bilca. Conform paginii de Facebook „Comuna Bilca”, pagină administrată de cîţiva dintre locuitori, iniţiativa privind salubrizarea albiei pîrîului a aparţinut lui Sorin Gabriel Puha, care a declarat: „Sperăm ca o astfel de acţiune să constituie un exemplu şi pentru alţi cetăţeni, conştientizînd cît de importantă este grija pentru mediul înconjurător”. Un exemplu pentru alţi cetăţeni din comună, dar şi pentru cetăţenii din celelalte aşezări din judeţul Suceava. În urmă cu cîţiva ani, locuitorii comunei Marginea, sătui să mai aştepte autorităţile să repare podul afectat de inundaţii, s-au apucat de treabă şi l-au refăcut singuri. Pentru că au lucrat fără autorizaţie, voluntarii erau cît pe ce să fie amendaţi. Numai presiunea publică a făcut ca aceştia să scape de furia instituţiilor statului degeaba. Sperăm că oamenii din Bilca nu vor fi amendaţi. Poate şi-or fi făcut rost de autorizaţie, ori poate că instituţiile statului de pomană refuză să se mai facă de rîs într-un hal fără de hal.

 

Fiţi sociabili!