… şi Greg Lake!

Greg LakeDe parcă n-ar fi fost destul, după ce cu cîteva luni în urmă s-a sinucis Keith Emerson, iată că ziua de 7 decembrie 2016 a adus ştirea dispariţiei unei alte treimi din ceea ce a fost fenomenalul trio EL&P, respectiv compozitorul, chitaristul şi vocalistul Greg Lake, desemnat de referendumurile anuale ale revistelor „New Musical Express” şi „Melody Maker”, în mai multe rînduri, drept cel mai bun chitarist din lume. Chiar dacă aceste clasamente sînt pur subiective, nu e la îndemîna oricui să ajungă tocmai în vîrful ierarhiei. Cu Greg Lake chestia s-a petrecut la începutul anilor ’70, încă de la debutul grupului Emerson, Lake & Palmer, care într-o perioadă extrem de scurtă, 1970 – 1973, a produs nouă albume de studio care au marcat pentru eternitate evoluţia progressiv-rock-ului. Pentru puţinii cititori ai acestei rubrici care nu cunosc şi acest amănunt, nu chiar nesemnificativ, înainte de a fi devenit o treime din legenda EL&P, Greg Lake se făcuse cunoscut ca chitarist al unui alt grup remarcabil de prog-rock: King Crimson. Sfîrşitul lui Lake a venit pe aceeaşi nenorocită traiectorie care ni i-a mai luat în ultimul timp şi pe Bobby Keys, pe David Bowie, pe Leon Russell şi încă multi alţii: cancerul, cu care Greg Lake a dus, după cum zice comunicatul oficial, „o lungă şi încăpăţînată bătălie”. Se pare însă că încăpăţînarea nu i-a fost suficientă. I-am văzut pe Emerson, Lake and Palmer live la Royal Albert Hall în octombrie 1992. Un concert istoric, la care a fost prezent în loja regală şi Prinţul Charles, cu care cei trei au dialogat chiar la început. Este concertul care m-a marcat mai mult decît oricare din cele peste 30, numai cu coloşi ai rock-ului, pe care le-am văzut pe viu. Iar din cei trei, cel care m-a impresionat cel mai tare a fost Greg Lake. Domnul să-l odihnească şi pe el!

 

 

Fiţi sociabili!