Şi Clay Windham

Clay Windham

Clay Windham

Acum doi ani, cu doar cîteva zile înaintea deschiderii Festivalului Blues Con-Fusion, se stingea unul din ultimii taţi ai genului, probabil cel mai mare bluesman din istorie, B. B. King. Atunci, în încheierea celei mai friguroase nopţi în care s-a cîntat vreodată blues pe Terra în aer liber, cei prezenţi au încins in memoriam un jam session de o noapte întreagă în care s-a cîntat… o singură piesă! Desigur, „The Thrill Is Gone”, ce altceva?

Acum, în 2017, cînd tocmai ne pregăteam de ediţia din acest an a Festivalului, de la care, de cînd se desfăşoară în Suceava, nu ştiu dacă a lipsit la mai mult de o ediţie, aşteptăm obişnuita reîntîlnire cu unul din muzicienii care au dat mereu culoare evenimentului: texanul, adoptat de România de mulţi ani, Clay Windham. Nu a fost an în care să nu fi stat mult, foarte mult, de vorbă cu Clay, despre toate alea, de la muzică de-a lui şi de-a altora, pînă la box, filme ori educaţie. Un american cu un simţ al umorului aproape românesc, care la Fălticeni, la barul „Thales”, acum vreo patru ani, în timpul unui memorabil concert în doi (celălalt fiind, desigur, Dean Bowman, uriaşul vocalist), a băgat textul suprem: „Să ştiţi că noi nu confundăm Bucureştiul cu Budapesta, chiar dacă sîntem americani. Acum o să vă cîntăm o prelucrare dată în jazz a unei piese a unui compozitor clasic român… Bela Bartok”!!! Fabulos, aşa-i? Ei bine, americanul românizat Clay Windham s-a cărat şi el cam pe la sfîrşitul lunii trecute: mai întîi la el acasă, în Texas, apoi, de acolo, să-l caute pe B. B. King, peste care sigur a dat între timp. Ori mai degrabă peste Fane, căruia s-o fi plictisit să-i aducă doar aici cîte un omagiu pe an. Sper ca Bobby Stroe să găsească loc în Festival pentru un moment şi in memoriam Clay Windham. Și fiindcă Festivalul are loc între 29 iunie şi 1 iulie, evident că începînd de săptămîna viitoare ne vom ocupa pe larg de acesta, astfel încît finalizarea serialului Chuck Berry va aştepta ceva vreme.

 

 

Fiţi sociabili!