Şi-atunci, de unde naiba?

Nu ştiu să fi început exploatarea minereului de la Roşia Montana. Nu ştiu nici ca să fi început extragerea gazelor de şist. Apa minerală este scoasă şi comercializată, în cea mai mare parte, de nişte multinaţionale, care au grijă să externalizeze profiturile. Singura fabrică de bere cu capital românesc este „Bermas” Suceava, restul producătorilor de bere fiind străini. Ţigările sînt produse de multinaţionale. Fabricile de lapte lucrează, în general, cu lapte praf adus din China. Românii nu prea mai cresc vaci, din cauză că nu mai are cine le colecta laptele şi pentru că nu merită să baţi drumul pînă la pieţele din oraşe ca să vinzi două sticle de lapte. „Dacia” este proprietatea grupului francez „Renault”. Gazele nu mai sînt ale României, iar benzinăriile sînt toate proprietate a unor companii străine. Energia electrică o cumpărăm de la firme din străinătate. Băncile, mai puţin CEC Bank, nu sînt româneşti. Ţara este dezindustrializată. Industria IT ce mai merge, însă cea mai mare parte a companiilor de profil au terminaţia peste mări şi ţări.

În România, numărul salariaţilor este cam acelaşi cu numărul de pensionari. Dintre cei care sînt angajaţi, un număr impresionant este plătit de stat.

Absorbţia fondurilor europene este la un nivel scăzut, iar mulţi dintre banii obţinuţi de la Bruxelles sînt cheltuiţi pentru tot felul de prostii, nu şi nu pentru lucruri durabile, care să producă alţi bani.

Faţă de anul trecut, nimic spectaculos nu s-a întîmplat în plan economic. Şi-atunci de unde naiba? De unde naiba aşa un PIB de rotund? De unde naiba atîţia bani pentru educaţie? De unde naiba atîţia bani pentru sistemul de sănătate? De unde naiba atîţia bani pentru pensii majorate şi pentru salarii umflate? De unde naiba atîţia bani pentru autostrăzi şi drumuri rapide fără număr, fără număr, fără număr? De unde naiba atîta creştere economică şi atîtea promisiuni de trai bun? Sau este vorba numai despre propagandă, în perspectiva alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale?

Dacă-i aşa, explicaţiile şi scuzele de la finele anului, că nu s-a putut din cauză de aia şi de aialaltă, nu vor mai prinde la nimeni. Iar greul e la anul, pentru că atunci sînt alegerile locale şi cele parlamentare.

Fiţi sociabili!