Senatorul

Reporter: Sînt foarte surprins. Eu aşteptam pe altcineva pentru un interviu important şi aţi apărut, din senin, dumneavoastră. Eu nu vă cunosc şi nu ştiu cine sînteţi şi de ce aţi apărut aşa, din senin şi pe nepusă masă.

Politician: Păcat că nu mă cunoşti, fiindcă trebuia obligatoriu să mă cunoşti, deoarece sînt însuşi senatorul PNL de Suceava Constantin Daniel Cadariu în persoană.

Reporter: Deşi tot n-am auzit de dumneavoastră pînă în acest moment, înclin să vă cred pe cuvînt de onoare. Totuşi, cu ce prilej v-aţi înfiinţat, tam-nesam, în faţa unui organ de presă, pregătit, cu pixul în mînă, să ia un interviu important unui politician important?

Politician: N-am venit pentru că mă plictiseam acasă, ci am venit să mă bag în seamă faţă de cititorii dumneavoastră şi faţă de naţiunea întreagă care trăieşte o mare confuzie generală din cauza Vioricăi Dăncilă şi a actualei crize guvernamentale.

Reporter: Vă mărturisesc că nu acesta era subiectul important pe care intenţionam să-l abordez cu acest politician important cu care am convenit întîlnirea de faţă.

Politician: Nu-i nimic. Am să-ţi dau eu un alt subiect de maximă importanţă. Mă refer la președintele PSD de Suceava, senatorul Ioan Stan, care în rubricile publicaţiei dumneavoastră este văzut ca un personaj important sau ca o personalitate importantă. Ce ziceţi acuma?

Reporter: Ca să zic? Nu pot să zic nimica deocamdată, pînă nu începeţi să vă băgaţi în seamă, aşa cum aţi promis. Aşadar, aştept să vă băgaţi în seamă, dar cît mai succint posibil, fiindcă nu prea mai am pastă în pix.

Politician: Vreau să spun pentru un bun început că președintele PSD de Suceava, senatorul Ioan Stan, a pus Guvernul României într-o situație extrem de gravă, prin faptul că a recunoscut că el a blocat publicarea Hotărîrilor de Guvern de schimbare a subprefectului județului.

Reporter: Şi ce vă mai pasă acuma că senatorul Ioan Stan a pus Guvernul României într-o situaţie extrem de gravă, cînd partidul dumneavoastră vrea să răstoarne cît mai repede posibil acest guvern, prin moţiune de cenzură?

Politician: Stai aşa, că nu m-ai înţeles pe deplin, fiindcă nici nu am terminat ce am avut de spus sau de declarat, aşa cum vă place vouă să ziceţi, ca să vă daţi importanţă.

Reporter: Atunci, vă las să terminaţi ce aveţi de spus.

Politician: Aşadar, eu declar pe propria mea răspundere politică şi chiar mă întreb în ce să încadrez declarația senatorului Ioan Stan, care, nonșalant, recunoaște că el a fost cel care a blocat publicarea în Monitorul Oficial a Hotărîrilor de Guvern de schimbare a subprefectului de Suceava pe motiv că ar fi înțelegere cu ALDE?

Reporter: Şi ce dacă? N-am înţeles unde şi în cine vreţi să bateţi precis.

Politician: Am vrut să vedeţi cît de logic şi de deştept sînt, fiindcă eu consider că dacă e autodenunț, atunci merită apreciat.

Reporter: Şi ce dacă? Continuaţi să consideraţi.

Politician: Mai degrabă aş continua să întreb.

Reporter: Întrebaţi, deşi această meserie îmi aparţine. Pe cine vreţi să întrebaţi?

Politician: Pe nimeni.

Reporter: Continuaţi. Aştept întrebarea.

Politician: De cînd un senator, fie el și președinte de organizație județeană PSD, poate decide asupra publicării unor acte normative ale Guvernului României? El blochează publicarea de Hotărîri de Guvern și îl acuză pe președintele țării că faultează guvernarea?

Reporter: Parcă m-aţi întreba pe mine, aşa vă exprimaţi. Dacă mă întrebaţi pe mine, să ştiţi că nu ştiu şi nici nu sînt obligat să vă răspund, fiindcă eu sînt ziarist şi nu primesc întrebări de la interlocutori. Mai ales că n-am înţeles cine sînteţi de fapt şi nici n-am auzit de dumneavoastră vreodată.

Politician: Îţi repet, ca să înţelegi: păcat că nu mă cunoşti, fiindcă trebuia obligatoriu să mă cunoşti, deoarece sînt însuşi senatorul PNL de Suceava Constantin Daniel Cadariu în persoană.

Reporter: Tot nu sînt obligat să vă răspund şi vă repet şi eu că sînt ziarist cu patalama şi nu primesc întrebări de la interlocutori.

Politician: Din punctul meu de vedere, singura cale onorabilă prin care Guvernul poate ieși din această situație foarte gravă în care a fost pus de senatorul PSD Ioan Stan este să publice imediat Hotărîrile de Guvern în cauză.

Reporter: Nu v-am întrebat care este singura cale onorabilă prin care Guvernul poate ieși din această situație foarte gravă în care a fost pus de senatorul PSD Ioan Stan.

Politician: Chiar dacă nu m-ai întrebat, eu tot îţi răspund. Şi mai vreau să adaug că Ioan Stan se crede în anii 2000, cînd funcția de prefect era una politică.

Reporter: Mulţumesc pentru aceste precizări. V-aţi băgat în seamă destul? Fiindcă pasta din pixul meu este pe terminate.

Politician: Mulţumesc pe această cale pentru pasta consumată. Şi cu acest prilej aş mai vrea să mai adaug că îi salut pe această cale pe toţi cititorii voştri şi pe tot poporul român.

Fiţi sociabili!