Semne bune anul are! Oare?

Întrucît avem deja două calificări de pe un an pe altul, atît la nivel de club cît și la cel de reprezentativă (e drept că doar de tineret, dar ce importanță mai are?), am putea spune că am avut un an bunicel și că cel abia început are, conform zicalei din titlu, semne bune. Chestia nu e deloc surprinzătoare la un popor în ale cărui gene figurează și darul minciunii, și cel al înghițirii acesteia. Contează doar de care parte a minciunii te afli. Așadar, la ceas de bilanț, să notăm că iar ne-am mințit de la un meci la altul tooot așteptînd izbăvitoarele puncte cu care Guriță să ne țină acasă (nu să ne ducă, fiindcă în eventualitatea calificării, ar fi urmat să jucăm două din trei meciuri acasă), pînă cînd a trebuit să gonim derbedeul și să aducem în sfîrșit un antrenor chiar performant la echipa națională. Exact pe cel care a reușit calificarea despre care vorbeam mai pe la începutul rubricii. Între timp, golanii de la FRF care ne pricopsiseră cu Guriță, au reușit să dea de pămînt și cu obligațiile decurgînd din acordarea de către UEFA a organizării cîtorva meciuri din cadrul lui EURO „douăzeci – douăzeci”, astfel că în loc de două stadioane de joc va fi doar unul, în loc de patru de antrenament vor fi doar două, în loc de metrou de la aeroport pîn’ la stadion va fi, pardon, canci! (sau un fel de tren care tot canci înseamnă), iar în locul autostrăzii care să lege Bucureștiul de cea mai apropiată capitală unde au loc meciuri de la EURO, Budapesta, va fi încă un canci, dar pe patru, şase sau chiar opt benzi, că nu ne doare gura! Separat, dați-mi voie să mă îndoiesc pînă și de calificarea pe care aceiași mincinoși ordinari din moțul FRF ne-o vîntură, fiindcă oricît de bun ar fi antrenorul Rădoi, nu cred că are material uman pentru a întocmi o națională care să bată Islanda, mai ales că meciul unic are loc pe patinoarul acesteia. Fiind însă vorba de români, spuneți-mi, boieri dumneavoastră, dacă v-ar mira vreun pic să vedeți cum batem Islanda cu vreun 4-0? Și cum apoi luăm tot atîtea de la bulgari ori unguri? Doamne ajută să fiu eu prost, iar anul bun!

Fiţi sociabili!