Şedinţă de consiliu local

Municipalitatea suceveană a reluat de urgenţă procedura de atribuire a serviciului de capturare şi transport al cîinilor fără stăpîn către adăpostul de animale din Lunca Sucevei, după ce adjudecarea licitaţiei a fost anulată de o problemă de legalitate referitoare la ofertele depuse.

 

Cetatea de Scaun a Sucevei a găzduit, în premieră, festivitatea de deschidere a celei mai ample olimpiade internaţionale care a avut loc în România pînă acum. Sute de reprezentanţi din 37 de ţări, răspîndite pe patru continente, s-au adunat în curtea interioară a cetăţii medievale, pentru a asista la festivitatea de deschidere a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică (IOAA).

 

Temperaturile ridicate din ultimele zile au pus în gardă autorităţile sucevene, care s-au pregătit să ia o serie de măsuri speciale contra caniculei, deşi nu s-a emis încă nici o avertizare meteo care să vizeze Nordul Moldovei, unde temperaturile înregistrate s-au situat în jurul valorii de 30 de grade Celsius.

 

Scena 1

 

(Crîşmarul se tot  freacă la ochi, să-şi astîmpere mîncărimea.)

Costică: Ce te tot freci la ochi? Ai rîie pe ochi?

Crîşmarul: N-am dormit toată noaptea, de asta.

Costică: Şi-atuncea de ce-ai sforăit ca un ferăstrău?

Crîşmarul: Naiba ştie de ce. De canicolă poate.

Costică: Şi de ce n-ai dormit? Tot de canicolă?

Crîşmarul: M-o muncit nişte gînduri.

Costică: Ce gînduri? Te-ai gîndit să ne-ntoarcem la crîşmă?

Crîşmarul: La crîşmă ne-ntoarcem la toamnă. Deocamdată stăm aicea, pe şanţ, şi-l aşteptăm pe Ionică.

Costică: Te-ai gîndit la Ionică?

Crîşmarul: M-am gîndit, bă, săracu. Că nici el n-o dormit.

Costică: De unde ştii treaba asta?

Crîşmarul: Nu s-o dus el la olimpiada de astronomie?

Costică: Şi ce-are astronomia cu somnu?

Crîşmarul: Că astronomia asta nu-i cum crezi tu.

Costică: Adica cum nu-i cum cred eu?

Crîşmarul: Nu-i, bă. Tu ce crezi de astronomie?

Costică: Habar n-am. Ţi-am mai zis că m-am lăsat de politică.

Crîşmarul: Astronomia n-are de-a face. Astronomia-i astronomie.

Costică: Vrei să spui că n-are candidat la prezidenţiale?

Crîşmarul: Cum să aibă astronomia candidat? Astronomia-i astronomie. Ce nu pricepi?

Costică: Şi cu ce se ocupă, dacă tot te pricepi?

Crîşmarul: Se ocupă cu stele, cu planete şi cu meteoriţi.

Costică: A naibii astronomie! Şi ce-i iese din afacerea asta?

Crîşmarul: Asta nu se cunoaşte. Atîta ştiu că citeşte în stele şi-n planete şi face horoscoape la televizor.

Costică: Cum ar veni, ghiceşte în viitor?

Crîşmarul: Cîteodată ghiceşte, cîteodată nu le nimereşte.

Costică: Tu te-ai uitat la stele astă noapte?

Crîşmarul: M-am uitat, da degeaba, că era înnorat.

Costică: Şi ce ţi-o venit să nu dormi?

Crîşmarul: Că m-am gîndit de ce sîntem noi atîta de proşti.

Costică: De ce sîntem? Ai aflat?

Crîşmarul: Că noi aicea n-am format un consiliu local.

Costică: La ce ne foloseşte un consiliu local?

Crîşmarul: Ca să votăm hotărîri. Am votat noi vreo hotărîre de cînd stăm pe şanţ? N-am votat!

Costică: N-am votat. Hai să votăm şi să ne luăm de-o grijă.

Crîşmarul: Vino tu cu un proiect de hotărîre.

Costică: Iaca vin. Eu hotărăsc să dormim noaptea şi ziua să stăm treji.

Crîşmarul: Este cineva împotrivă? Se abţine cineva?

Costică: Eu mă abţin.

Crîşmarul: Cum să te abţii, dacă tu ai propus hotărîrea?

Costică: Mă abţin din motive de sănătate. Acuma propune şi tu.

Crîşmarul: Eu propun invers cu somnu. Se abţine cineva? Este cineva împotrivă?

Costică: Eu mă opun.

Crîşmarul: De ce te opui?

Costică: Uite, de-a dracului!

Crîşmarul: Eu nu mă opun, tot de-a dracului. Vrei să ne batem?

Costică: Hai să ne batem! Propune tu în ce să ne batem.

Crîşmarul: Eu propun să ne batem în argumente.

Costică: Şi de unde luăm argumente?

Crîşmarul: Le facem.

Costică: Nu ne-apucă noaptea pînă le facem? Mai bine ne batem cu pietre! Este cineva împotrivă? Se abţine cineva?

Crîşmarul: Toată lumea-i de-acord. În unanimitate, ne batem cu pietre.

 

Scena 2

 

(Ionică nimereşte în tirul lui Costică şi se pune pe burtă.)

Costică: Capu la cutie, că te pălesc!

Ionică: Încetaţi, bă, că-mi speriaţi cîinii.

Costică: Ce faci cu cîinii aicea?

Ionică: Şaizeci de lei cel de talie mare, cincizeci de lei cel mijlociu.

Costică: Cu atîta i-ai cumpărat?

Ionică: Cu atîta îi vindem la primărie.

Costică: Care primărie?

Ionică: Primăria de la Suceava.

Costică: Cîinii de unde îi ai?

Ionică: Tot de la primărie. Mai precis de lîngă primărie.

Costică: Eşti garantat că ţi-i cumpără?

Ionică: Garantat-garantat!

Costică: Şi cu banii ce facem?

Ionică: Bem, mîncăm, ne distrăm, mergem la curve şi la festivale.

Costică: Tu eşti sigur de preţ? Că mi se pare cam mare.

Ionică: Ăsta-i preţu cel mic, că la cel mare am renunţat.

Costică: Eşti nebun? Cum să renunţi la preţu cel mare?

Ionică: Din licitaţie. I-am aburit cu preţu cel mic şi-o pus botu.

Costică: Preţu cel mare cine l-o pus?

Ionică: Tot eu l-am pus, la derută. Şi cineva o fost împotrivă, altcineva s-o abţinut şi de asta.

Costică: Va să zică ai propus hotărîrile astea la consiliu local.

Ionică: Am propus şi am cîştigat.

Costică: Nu v-aţi luat la bătaie cu argumente?

Ionică: N-are nimeni timp la Suceava să fabrice argumente. Crezi că-i ca aicea, pe şanţ?

Costică: Aicea pe şanţ noi ne batem cu pietre, că nici noi n-avem timp de prostii.

Ionică: Fiindcă vă merge. La Suceava nu-s pietre.

Costică: Da ce-s?

Ionică: La Suceava-s pavele, nu-s pietre.

Costică: Şi cu pavele nu merge?

Ionică: Nu aprobă primaru, că-s ale lui personale.

Costică: Mai bine mai spune-mi de consiliu local. Ce-o mai aprobat consiliu local?

Ionică: O aprobat roata să fie rotundă, ceru să fie albastru şi noaptea să fie-ntuneric.

Costică: Cu majoritate de voturi sau cu abţineri?

Ionică: La roată o fost două abţineri, la cer doi împotrivă şi la noapte o dezbătut toată ziua.

Costică: Ce-o dezbătut atîta amar de poveste?

Ionică: Dacă să fie-ntuneric sau nu.

Costică: Da nu-i clar ca bună ziua că noaptea-i întuneric?

Ionică: Nu-i clar, bă, avînd în vedere olimpiada de astronomie.

Costică: Ce-are a face una cu alta?

Ionică: Unii zicea că ziua-i vizibilitate mai mare ca noaptea.

Costică: Şi ce?

Ionică: Şi se observă mai bine planetele ziua ca noaptea, deci îi mai ieftin cu iluminatu stradal.

Costică: Da cîinii?

Ionică: Cîinii prinşi noaptea-s mai scumpi ca cîinii prinşi ziua.

Costică: Ai licitat şi pe chestia asta?

Ionică: Am licitat. Uite, tărcatu ăsta-i prins noaptea la olimpiadă şi-i mai scump ca cellalt.

Costică: Ai de gînd să-l vinzi mai scump pe chestia asta?

Ionică: Mă mai gîndesc. Că dacă-i prinzi pe canicolă este şi mai scumpi decît noaptea.

Costică: Şi-n Suceava-i canicolă?

Ionică: Încă nu-i, da o aprobat în consiliu local c-o să fie.

 

Epilog

(Crîşmarul apare triumfător cu o bazaconie în mînă, căutîndu-l din ochi pe Costică.)

Crîşmarul: Iaca ce mîndreţe de argument am cioplit!

Ionică: Şi ce faci cu el?

Crîşmarul: Îl altoiesc pe Costică cu dînsu în moalele capului.

Ionică: Eu zic să stai blînd, să dezbatem.

Crîşmarul: Ce să mai dezbatem atîta?

Ionică: Să aprobăm şi noi măcar o săptămînă de canicolă.

Crîşmarul: Vrei să ni se urce căldura la cap? Eu mă abţin.

Ionică: Dacă te-abţii, vindem cîinii la preţ redus. Îţi convine?

Crîşmarul: Cum să-mi convină? Dacă-i pe-aşa, aprobăm ce vrei tu!

Ionică: Nu prea multe, că bate la ochi. Încă una şi gata!

Crîşmarul: Propune-o repede, pînă nu mă răzgîndesc.

Ionică: Punem o taxă pe stele şi-i mulgem de bani pe ăştia de la astronomie!

Fiţi sociabili!