Se poate şi altfel

Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler primit de Spitalul Judeţean Suceava este un fel de premiu Oscar al sistemului de sănătate românesc. Aşa am eu impresia, după ce am văzut că managerul Spitalului Judeţean, Vasile Rîmbu, a dedicat titlul obţinut tuturor şi le-a mulţumit tuturor. Domnul Rîmbu a dedicat ordinul personalului unităţii medicale şi pacienţilor, celor din urmă şi pentru că au suportat hărmălaia şantierelor care de-a lungul şi de-a latul timpului au tot fost deschise în interiorul şi-n exteriorul spitalului. De mulţumit, Vasile Rîmbu le-a mulţumit tuturor consilierilor judeţeni din ultimele trei mandate, consiliilor de administraţie ale spitalului şi, atenţie!, preşedinţilor Consiliului Judeţean Gheorghe Flutur şi Cătălin Nechifor.

Domnul Rîmbu a făcut această declaraţie în condiţiile în care la stînga sa, în timpul conferinţei de presă organizate la spital, se afla domnul Flutur. Din cîte se ştie, relaţiile dintre actualul preşedinte PNL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, şi fostul preşedinte PSD al CJ, Cătălin Nechifor, nu sînt tocmai cordiale. Mai ales după ce, nu mai departe de săptămîna trecută, Cătălin Nechifor, astăzi un vocal deputat Pro România, le cerea liderului PSD, Ioan Stan, şi liderului PNL, Gheorghe Flutur, să se ia frumos de mînă, să iasă în faţa sucevenilor şi să spună cum n-au făcut ei nimic pentru ei şi pentru judeţ.

Deci, spusele domnului Rîmbu poate nu i-or fi căzut bine domnului Flutur. Parcă o dată sau de două ori, domnul Flutur a spus ceva de bine despre activitatea domnului Nechifor ca preşedinte al administraţiei judeţene. Parcă o dată, domnul Nechifor a spus şi el ceva de bine despre activitatea domnului Flutur ca şef al administraţiei judeţene. În rest, cei doi se atacă reciproc, atunci cînd nu se ignoră.

Faptul că domnul Rîmbu le-a mulţumit ambilor conducători ai CJ reprezintă un gest de bun simţ şi un semn de normalitate. Un semn cu care, însă, nu se face primăvară pe scena publică suceveană.  

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!