Se arată un an rodnic

E agitație mare pe toate fronturile muzicale, începînd cu apropiata Gală Grammy și continuînd cu anunțatele turnee ale celor mari, dintre care o bună parte sînt așa numitele „turnee de adio”, prin care nume aflate pe vecie în istoria muzicii își salută în principiu pentru ultima oară în concert fanii. Se apropie, așadar, cu pași neliniștitor de repezi sfîrșitul muzicii, prevestit de altfel de cîteva bune zeci de ani în memorabilul vers din celebra „American Pie” în care se vorbește despre „the day the music died”. Mă simt aici dator cu o explicație: după ce ani de-a rîndul am fost certat de persoane din cele mai diverse asupra acestei chestiuni, vă jur că de cîteva luni, poate de un an chiar, sînt tot mai mulți cei care, la fel ca mine, susțin că odată cu plecarea celor mari (doar de pe scenă sau definitivă) muzica se… închide! Că dispare, pur și simplu, din moment ce nu există absolut nimeni din generațiile mai noi care să se poată cît de cît compara cu cei despre care tot scriu eu aici de mulți ani.

În sfîrșit, să trecem la fapte: așadar, după ce în numărul trecut vă anunțam prezența la Brezoi, în Vîlcea, a lui Beth Hart și a lui Oscar Benton (mai vine și Ana Popovici, pe care am s-o întreb dacă n-om fi cumva rude!) în perioada 18 – 21 iulie, iată că între timp s-au anunțat și Status Quo, la Arenele Romane, pe 26 august, ceea ce face ca anul să devină unul îmbelșugat pentru cei care chiar vor muzică. Pe Status Quo i-am văzut deja, în 2012, la Sala Palatului, dar orice reîntîlnire cu ei este binevenită, chiar dacă între timp Rick Parfitt a dispărut. Vă reamintesc și că pe 26 iunie vine Tom Jones la Cluj, unde nu am mai prins bilet decît… în rîndul trei! Lynyrd Skynyrd se află pe finalul turneului de adio, în Europa cîntînd doar în Anglia și Germania, unde nu mai am bani să ajung. Rolling Stones nu zic adio, ci intră la înregistrări: un nou album, primul cu muzică originală după „A Bigger Bang” din 2005, dar și o continuare a fenomenalului album de blues cover-uri din 2016, „Blue & Lonesome”.

Ține-i, Doamne! De fapt, ține-ne!

Fiţi sociabili!