Scouteri, varianta românească

Pentru cei chiar interesaţi de chestia asta, meseria de scouter este una chiar grea, deşi extrem de interesantă şi frumoasă. Ea presupune să ai şi ştiinţa jocului (în cazul nostru, de fotbal, deşi meseria asta se pliază pe toate sporturile), şi ochiul bine antrenat, astfel încît să descoperi talentul acolo unde alţii nu îl văd, ori să găseşti în lumea largă fotbalistul de care are nevoie pe un anume post clubul pentru care practici această activitate. Aproape toate cluburile, inclusiv cele foarte mari, au scouteri colaboratori, cei angajaţi permanent, cu normă întreagă şi cu carte de muncă, fiind foarte puţini pe planetă. Nici nu au mare nevoie de angajare, ei trăind de obicei foarte bine din comisioane, pe care le percep atît de la clubul respectiv, cît şi de la jucătorul pe care îl aduc acolo. Evident că valoarea comisionului este proporţională cu cea a jucătorului şi cu a preţului tranzacţiei. La cluburile serioase, scouterii urmăresc vreme îndelungată jucătorii care prezintă interes. Vorbesc de jucătorii normali, nu de fenomene gen Ibra, Ronaldo, Messi, M’Bappe etc. Ei, şi după ce scouterul zice că s-a lămurit şi că jucătorul face cam atîţia bani, începe negocierea propriu zisă. La noi, meseria asta nu există. E suplinită de traficanţi de oameni care mai umplu din cînd în cînd pîrnăile. Alţii, precum Gigi Becali, o fac şi pe scouterii, varianta smucită: l-a văzut pe Cutare într-un meci cînd a făcut vreo ghiduşie, gata, de mîine e la mine-n ogradă, sub deviza „Steaua nu se refuză!”. Ajuns la mine, unde nu-nţelege nici ce se joacă, nici ce se mănîncă ori unde se doarme, după vreo două luni se cară înapoi, demolat psihic şi înjurat ca la uşa cortului, absolut nevinovat. Mai tare decît Gigi nu pare decît naşă-su, Gică Hagi. Şi el e patron, antrenor şi scouter, iar acum şi recuperator, după ce l-a repatriat pe ăla micu’, nimerit nevinovat la Fiorentina, cam ca Golofca la Steaua.

 

Fiţi sociabili!