Scapă cine poate. Dar cine poate?

Trăim vremuri interesante. În China (ce ironic!) se spune că atunci cînd vrei să blestemi pe cineva îi urezi să trăiască vremuri interesante. Măcar să le și supraviețuim, dacă tot le experimentăm! Deocamdată ne confruntăm cu aroganța celui căruia, crede el, nu i se poate întîmpla, cu sarcasmul neghiobului convins că le știe pe toate, cu ignoranța celui sărac cu duhul, cu reproșul față de cei bolnavi care nu au nici o vină pentru asta sau cu ura pentru românii care se întorc acasă. De mult nu am mai întîlnit un termen încărcat de atîta sens peiorativ precum „diasporezi” și puține pe lumea asta m-au revoltat mai tare. Diasporezii ăștia, în larga majoritate, sînt dintre cei mai bravi dintre români; să pleci nicăieri în lumea mare și să reușești, nu marea cu sarea, ci doar să duci o viață normală, e un act de curaj demn de tot respectul. Diasporezii ăștia sînt poate cei mai chinuiți și umiliți dintre români; ceea ce ei îndură de peste tot e o dovadă de mare caracter. Diasporezii ăștia țin în inima lor dorul cel mai mare, copiii invizibili și dramele cele mai înduioșătoare; dar le țin pentru ei și merg înainte. O mică parte dintre ei, pentru că procentual chiar e puțin, se întorc acum în România. Fac asta pentru că li se pare cea mai bună opțiune în această situație. La rîndul nostru, cei de aici, facem atît cît sîntem în stare – îi tratăm ca pe oameni sau ca pe „diasporezi”. Virusul, fie el și Corona, se mai vindecă, răutatea nu.

Pînă una alta, continuăm să numărăm, cel mai probabil în minus. Cert este că vom fi mai puțini și mai traumatizați, vom fi cunoscut partea hidoasă a oamenilor și frica de moarte. Vom deveni altcineva, poate mai buni sau poate nu. Sîntem parte a unui experiment social, în nici un caz concertat de cine știe ce puteri oculte, un experiment al vieții pe pămînt care, oricît de previzibilă pare a fi, iată, se reinventează și ne uimește. Am cunoscut supraviețuitori ai războaielor mondiale, ai holocaustului, oameni cu suflete sfîșiate, pe care doar Dumnezeu i-a ținut întregi la cap, sau oameni cu suflete împietrite, convinși că Dumnezeu nu există.  Probabil, în urma acestei crize umanitare, voi mai cunoaște și alții. E bine însă cîtă vreme știu că vom merge din nou pe malul mării, vom urca munții, ne vom crește copiii și vom rîde cu ei, vom face lucruri care ne plac, vom vorbi cu cîinii noștri și ne vom bucura de prieteni.

Nu sîntem pregătiți pentru o plagă, cum n-am fost niciodată în istoria omenirii, dar îi vom supraviețui ca specie, așa cum am mai făcut-o. Criza epidemiologică va sfîrși într-o criză economică cu care însă am mai cochetat. În plus, când ai ieșit viu dintr-o confruntare cu moartea, lupta cu sărăcia e o joacă de copii.

Alina Mihăescu

Director adjunct Teatrul „Matei Vişniec” Suceava

Fiţi sociabili!