Scamatoria

Reporter: De cînd nu ne-am mai auzit şi de cînd n-am mai avut interviu cu dumneavoastră, aţi declarat absolut la întîmplare prin alte ziare de pe la noi că prin respingerea amendamentelor liberalilor la Legea Bugetului, PSD condamnă județul Suceava la izolare și subdezvoltare. Fiindcă aceste declaraţii n-au ajuns la urechea nimănui, am intervenit eu, să vă fac publice opiniile. Ce-aţi mai vrea să adăugaţi la aceste aspecte deja amintite prin alte ziare de pe la noi?

Politician: N-aş vrea să adaug, dar aş vrea să le intre bine în cap treaba asta.

Reporter: Ba eu v-aş sfătui să adăugaţi nişte replici, că uitaţi ce spun ei, prin diferite ziare, precum că să nu se ia în serios ieșirea publică a acestui PDL-ist convertit peste noapte în PNL-ist, pentru că, după cum bine știm, ce se naște din pisică, șoarece mănîncă, iar ce se naște din PDL, cu bunăstarea românilor se joacă. Pe scurt, ţin neapărat să-mi spuneţi cîţi şoareci aţi mîncat în mandatul trecut şi cîţi aţi mîncat în actualul mandat.

Politician: Hai să lăsăm şoarecii şi pisicile pe la casele lor, că eu nu cu şoareci m-am dezvoltat politic şi fiziologic. Să se uite la ei mai întîi şi după aia să facă propagandă pentru Ciuma Roşie. Fiindcă ei au întîrziat să vină cu bugetul în Parlament şi acum încearcă să-l lege, imoral, de alocaţiilor copiilor, de şoareci, pisici şi aşa mai departe. Iozefini e copil mic pe lîngă ei. Și cum a trecut un amendament propus de liberali la alocaţii, s-a stins becul, pauză şi au spus cum să le lăsăm lor asta. Se vede chiar şi la lumina becului stins că ei fac un teatru cu abureală permanentă pentru populaţie.

Reporter: Dar uitaţi ce spune un inamic politic de-al dumneavoastră care v-a văzut cu lopata în spate, cică dezaprobă modul total imoral prin care aţi început campania electorală prin acţiuni populiste, în acest fel încercînd să duceţi încă o dată în eroare sucevenii şi să vă intabulaţi în mod imoral şi nedrept pe munca şi eforturile altora. Şi în fapt, dumneavoastră încercați printr-o scamatorie cinematografică să distrageţi atenţia tuturor cetăţenilor judeţului Suceava de la faptul că din totalul de 1.136 de kilometri de drumuri judeţene aflate în gestiunea dumneavoastră, peste 80% se află într-o stare impracticabilă.

Politician: Şi de ce-i deranjează pe ăştia cu mapa de la Ciuma Roşie că am pus mîna pe lopată şi că domnul primar a pus mîna pe măturoi?

Reporter: Se zice prin ziarele rele că toate aceste ieşiri ale dumneavoastră cu lopata-n spinare şi a domnului primar cu măturoiul la picior sînt de fapt pură campanie electorală pentru alegerile europarlamentare din primăvară.

Politician: Pot să zică ei verzi şi uscate, fiindcă eu le dau peste bot imediat cu un citat din Marcu, care zice aşa despre mine: „Domnul Preşedinte către ucenicii Săi: Cerul și pămîntul vor trece, dar cuvintele Domnului Preşedinte nu vor trece. Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Dragnea, ci numai Domnul Preşedinte. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți cînd va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă țară, în diaspora și, lăsîndu-și casa din Bucovina, a lăsat puterea în mîna slugilor pesediste, dînd fiecăruia lucrul lui, iar portarului Dragnea i-a poruncit să vegheze”. Şi uite el cum veghează, cînd bugetul votat de PSD şi ALDE este unul al subdezvoltării? Iar eu spun din punctul de vedere al Sucevei, nu din punctul de vedere al lui Marcu: cum să votăm un astfel de buget cu 32 de amendamente pentru dezvoltarea Sucevei şi nici unul aprobat? Clar că nu puteam să-l votăm.

Reporter: Staţi aşa, că subit mi-am adus aminte tot nişte cuvinte din Marcu: „Nici voi, pedeliştii, nici voi, liberalii, şi nici Ciuma Roşie nu știți cînd va veni Iohannis, stăpînul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cîntatul cocoșilor, sau dimineața; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind în Parlament sau prin cabinete. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Votaţi PNL”!

Politician: Se potriveşte perfect cu programul Colegiului director al PNL Suceava, unde s-a stabilit intrarea în linie dreaptă cu pregătirile pentru alegerile europarlamentare. O primă acțiune este inventarierea membrilor PNL pînă la nivelul secțiilor de votare. Dorim să reactivăm toate organizațiile PNL Suceava pînă la ultima suflare şi secție de votare.

Reporter: Şi în programul dumneavoastră de dezvoltare electorală a judeţului Suceava, ce aveţi în plan să mai întreprindeţi?

Politician: Pe lîngă faptul că ne propunem să facem o figură bună la acest scrutin, instituţia pe care o conduc va întocmi un masterplan pentru extinderea reţelelor de gaz metan. PNL Suceava şi parlamentarii PNL de Suceava sîntem extrem de supăraţi că au aruncat la coş PSD-ALDE cele 32 de amendamente. Nu se poate să ai autism politic, să nu ţii cont de propunerile de la Suceava pentru dezvoltarea zonei, fie că vorbim de autostrada care să lege Moldova de Transilvania, de drumul expres care să lege Suceava de Bucureşti, de sprijin pentru primari pentru programul marca PSD „Utilităţi şi mediu” la care nu se dă în ultimii ani, de cînd e PSD la guvernare, nici un ban şi avem primării aproape în faliment din această cauză, ori de amendamente care însemnau regularizarea rîurilor din judeţul Suceava pentru a pune la adăpost populaţia, magistrale de gaz metan sau spitalul de copii.

Reporter: Legat de spitalul pentru copii de la Suceava, după ce terminaţi de săpat cu lopata şoseaua de centură a Sucevei, o să ieşiţi cu seringa în mînă în faţa Spitalului Judeţean să vaccinaţi copiii suspecţi de rujeolă şi gripă?

Politician: După ce PSD şi ALDE au respins în Parlament amendamentul la Legea bugetului de stat cu privire la alocarea de fonduri pentru acest spital de copii, administraţia judeţeană va demara singură procedurile pentru începerea investiţiei şi nu-i exclus să mă vedeţi pe-acolo cu seringa în mînă şi cu stetoscopul la gît, fiindcă în momentul de faţă unul din trei pacienţi care se prezintă la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava este copil.

Reporter: În legătură cu epidemia de Ciumă Roşie de la noi din judeţ, ce planuri aveţi?

Politician: Desfiinţez Teatrul Municipal „Matei Vişniecc” şi înfiinţez un teatru cu abureală permanentă pentru populaţie, să văd dacă populaţia mai merge la teatru!

Fiţi sociabili!