SC FC Dinamo SA!!! Dar DNA!?

La multe m-aș fi putut gîndi, ba chiar multe din pronosticurile mele legate de parodia/panarama vînzării lui FC Dinamo s-au confirmat și răs-confirmat, dar golănie ca aia care s-a petrecut săptămîna trecută, în a treia zi de Paști, vă jur că neam de neamul meu (și încă paișpe generații de-acu’ încolo!) nu și-ar fi putut închipui! E vremea să facem nițică istorie: acum mai bine de un deceniu, un prieten bun, la data aia deputat, regretatul Mircea Grosaru, fost și excepțional fotbalist, fusese desemnat (de fapt firma lui de avocatură) să facă evaluarea financiară a aceluiași fenomen fotbalistic românesc, clubul Dinamo. Mi-a furnizat toate datele de acolo, absolut cutremurătoare, cu condiția să nu le fac publice, ci doar, uneori, să le amintesc în comentarii. Ceea ce fac și acum.

Ei bine, încă de la acea dată, Dinamo avea peste 300 de miliarde (și erau bani, atunci, nu jucărie!) dar folosea o golănie/„inginerie” clasicizată în fotbalul nostru păstorit mereu (atunci și acum) doar de infractori: schimbarea denumirii în acte, deci îngroparea societății respective cu tot cu datorii. Astfel, Dinamo fusese, pe rînd, Asociația Sportivă Dinamo, Sport Club Dinamo, Fotbal Club Dinamo, Clubul Sportiv Dinamo, în total parcă 12 golănii d-astea, inclusiv Dinamo S.A.!!! De fiecare dată, după tunul de zeci sau sute de milioane se dizolva pe blat porcăria și, din mișcare, se ivea o alta!

Ei bine, acum, spre uluirea mea totală, după ce de vreo trei ani alde Negoiță tot mănîncă la rahat despre cumpărători ba greci, ba englezi, italieni,  arabi, sau chiar „socios” (adică banda de suporteri… să mori tu, Negoiță, că ăia chiar au bani!?) în cele din urmă, cum ziceam, marțea trecută golanul frate de primar… și-a vîndut clubul lui însuși!!! E sau nu de ospiciu? Greșit! Nu-i, fiindcă de ospiciu (sau mai degrabă de competența Parchetului, a DNA etc.) este golănia supremă: cică Negoiță e acționar unic… dar nu tocmai! Adică i-a vîndut Badea toooot, mai puțin 10% din… din… u-hu-huuu, „SC FC Dinamo 1948 S.A.”!!! Iată și bomboana pe colivă: Badea a rămas majoritar… unde?… undeeee? Păi, la „AFC Dinamo”!!! Alooo, DNA? Deșteptareaaaaa!

Fiţi sociabili!