Sărbătorind româneşte

Săptămîna trecută, în zi de marţi, care se ştie că are fix 21 de ceasuri bune, două echipe reprezentative de fotbal ale României, una de seniori, cealaltă de neterminaţi, au avut de disputat două meciuri cu mare încărcătură psihologică. Ăi bătîrni aveau de luat ditamai revanşa după 24 de ani de la cea mai mare ratare din întreaga istorie a fotbalului carpato – danubiano – pontic, iar ăi tineri să ne aducă o calificare la un turneu final european după care tînjeam cam tot de atîta vreme. Răzbunarea adulţilor a fost mai degrabă o formă sofisticată de autosugestie, întrucît Suedia ediţia 2018 are în comun cu ăia din 1994 cam cît sula cu prefectura. Şi tot aşa şi Naţionala României: cea din ’94 era alcătuită chiar din fotbalişti, în timp ce asta de acum pare o încropeală în care miza cea mare nu e pe fotbal, ci pe baftă. Noroc că de asta avem de la o vreme cu carul, ceea ce poate să-i aducă lui Guriţă (şi nouă tuturor, desigur!) calificările după care ne tot curg mucii de atîta amar de vreme. Cum ziceam, dincolo de răzbunarea adulţilor, aşteptam de la ăia micii, sub 19 ani, confirmarea strălucitelor prestaţii din cele două meciuri anterioare, în care snopiseră Serbia şi întorseseră scorul cu Suedia, adunînd 6 puncte din 6 şi mai avînd nevoie de doar unul în ultimul meci, marţi, cu Ucraina. Altfel spus: un singur punct, într-un meci în care joci la tine acasă cu unii mai slabi prin prisma rezultatelor indirecte. Părea o formalitate. Aşa o consideraseră şi ei, fotbalişti şi antrenori, din moment ce fusese pus la rece şi tortul pentru petrecerea de după. N-a fost să fie de după, ci în loc de, ca-n bancurile cu Radio Erevan! Fiindcă banda de împiedicaţi infantili a demonstrat nu fotbal, că de ăsta n-a arătat nici urmă, ci un adevăr simplu: neterminaţii nu se nasc aşa, ci evoluează (dacă de evoluţie e vorba!) trecînd prin toate etapele, pînă ajung neterminaţi bătrîni, altfel spus titulari ai primei reprezentative! Cel puţin talentul ăla care a dat chiar golul contra Ucrainei (ratînd de fapt cu poarta goală, după care l-a lovit mingea şi s-a dus de capul ei în aţe) pare deja fotbalist matur în toată regula, în sensul că pare total neterminat, de la ratarea de care vorbeam mai sus pînă la aruncat tricoul pe jos şi pînă la explicaţia ulterioară: „Nu ştiam că mai primisem un galben!”. Zău, mă, deşteptule? Da’ ce ştiai? Reformulez: da’ e ceva ce ştii? Eventual în afară de fotbal, că nici p-ăsta nu m-ai convins că-l ştii.

 

 

Fiţi sociabili!